S-a născut la 3 decembrie 1965, la Staaken, Republica Democrată Germană. A început să practice patinajul pe gheaţă la vârsta de numai cinci ani. Datorită imensului său talent, a ajuns elevă a unei şcoli celebre din oraşul est-german Karl-Marx-Stadt, condusă de maestra Jutta Müller.
La 15 ani, era o patinatoare deja formată, cu performanţe la activ, devenind vicecampioană mondială în 1982, la Copenhaga, pentru ca din anul următor să se instaleze pe prima treaptă a podiumului la toate campionatele mondiale şi europene.
De atunci, graţia evoluţiilor sale, prestanţa, patinajul său amplu, cu o amprentă artistică mergând până la perfecţiune, au făcut din Katarina copilul iubit al patinoarelor.
Cu excepţia anului 1986, când a cedat titlul mondial patinatoarei americane Debbie Thomas, Katarina Witt nu a mai cunoscut înfrângerea.
Acumulând şase titluri europene consecutive (1983-1988), Katarina o egala pe renumita campioană norvegiană din anii ’30 Sonja Henie.
Cucereşte apoi medalia de aur la două olimpiade consecutive – Sarajevo, Iugoslavia (1984) şi Calgary, Canada (1988), performanţă neegalată de atunci de altă patinatoare.
Cu încă patru titluri mondiale (1984, 1985, 1987 şi 1988), Katarina Witt a scris istorie în patinajul artistic. Este, totodată, de opt ori campioană naţională a fostei RDG, în perioada 1981-1988.
După ce a câştigat a doua medalie olimpică de aur, în 1988, evoluând la exerciţiile libere pe muzica operei „Carmen” de George Bizet, Katarina Witt a trecut la profesionism, fiind acaparată de nenumăratele oferte ale organizatorilor de spectacole de revistă pe gheaţă.
A încercat apoi o revenire la amatorism, fiind acceptată să participe la JO de iarnă din 1994 de la Lillehammer (Norvegia), dar vârsta şi-a spus cuvântul, clasându-se doar pe locul şapte.
Frumoasa Katarina şi-a căutat apoi afirmarea în lumea spectacolului şi a filmului în Statele Unite.
În 1990, joacă în filmul de artă „Carmen on Ice”, apreciat de critică, şi primeşte un premiu Emmy pentru performanţe deosebite în muzica clasică/dans.
Apare în serialul de televiziune Frasier (1993) şi în filmul de succes Jerry Maguire (1996). În 1998, joacă rolul patinatoarei ruse Nataşa Kirilova, alături de Robert De Niro şi Jean Reno, în filmul hollywoodian Ronin.
În 1993, scrie despre viaţa ei şi experienţele trăite în perioada regimului comunist în biografia „Anii mei între datorie şi patinaj” (Meine Jahre zwischen Pflicht und Kür).