Evenimentul Istoric > Articole online > Reabilitarea lui Dante la 700 de ani de la moarte
Articole online

Reabilitarea lui Dante la 700 de ani de la moarte

„Unii așteaptă ca timpul să acționeze, alții îl apucă cu toată forța și acționează”, spunea Dante Alighieri.

Cu ocazia celei de-a 700-a aniversări a morții poetului florentin, aceste cuvinte își găsesc un ecou cu totul special în misiunea pe care și-a asumat-o avocatul Alessandro Traversi.

După cum relatează Corriere della Sera, el a convocat magistrați, avocați, lingviști, istorici și chiar un descendent al lui Dante pentru a participa la un congres, programat pe 21 mai.

Scopul acestuia este de a studia posibilitatea unei solicitări oficiale de revizuire.

Cunoscut mai ales pentru operele sale literare, cu precădere pentru Divina Comedia, Dante Alighieri nu s-a limitat doar la activitatea artistică.

În calitatea sa de magistrat florentin, el s-a opus în secolul al XIV-lea papei Bonifaciu al VIII-lea, care dorea să se amestece în politica toscană.

Însă, la sfârșitul anului 1301, apoi la începutul anului 1302, Dante a fost condamnat la exil, și apoi la ardere pe rug, pentru corupție, câștiguri ilicite și nesupunere în fața papei.

Nevoit să părăsească Florența, el nu se va mai întoarce niciodată în orașul său natal și va muri la Ravenna, în 1321.

Abia în anul 2008 a fost anulat decretul de surghiun al lui Dante. Însă, avocatul florentin Alessandro Traversi nu se mulțumește cu această primă reabilitare și dorește să meargă mai departe, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la moartea poetului.

Alessandro Traversi nu este oricine în Florența. El conduce „unul dintre cabinetele cele mai reputate din oraș”, după cum scrie Corriere della Sera, și predă la Universitatea din Florența.

Pornind de la Codul de Procedură Penală italian, el crede că nu este imposibilă obținerea unei anulări a condamnării lui Dante.

Experții vor trebui așadar să stabilească „dacă aceste pedepse au fost pronunțate în cadrul unei proceduri judiciare legale sau dacă, dimpotrivă, au fost fructul otrăvit al unei instrumentalizări politice a justiției cu scopul de a elimina un adversar”, spune avocatul.

Ca semn al importanței dosarului, doi invitați foarte speciali vor participa la congres.

Unul este Sperello di Serego Alighieri, un astrofizician, descendent la a 19-a generație al lui Dante Alighieri.

Altul este Antonio di Gabrielli, descendent al magistratului care l-a condamnat pe poet la moarte.

Registration

Aici iti poti reseta parola