Zece neveste, două sute de concubine, o sută de copii înregistrați… Ramses al II-lea nu lasă doar amintirea unei excepționale domnii, în secolul al XIII-lea î.Hr., gravată în piatra numeroaselor sale monumente.
El rămâne în istorie și pentru importanța pe care a acordat-o nevestelor sale regale și descendenței impresionante, menite să îi întărească puterea.
Faraonul, mort la o vârstă excepțională pentru acea vreme (91 de ani), se va căsători chiar și cu una dintre fiicele sale și cel puțin cu una dintre nepoatele sale.
O viață privată uimitoare și pasionantă, detaliată de istoricul francez Florence Quentin în recenta sa lucrare, Marile Suverane ale Egiptului.
În vârful ierarhiei și al inimii lui Ramses al II-lea este plasată Nefertari, cei doi cunoscându-se în timpul adolescenței lor.
Alături de ea, a doua soție regală, Isis-Neferet, este o figură mai discretă, jucând un fel de rol de dublură, scrie Le Point. Coabitarea în aceste condiții trebuie să fi cunoscut și multe momente de tensiune.
„Nu avem decât presupuneri”, explică Florence Quentin. „Putem presupune că Nefertari provenea din Egiptul de Sus, iar Isis Neferet din Egiptul de Jos, și că fiecare era asociată unor culte și funcțiuni, în Sud pentru Nefertari, și în delta Nilului pentru Isis Neferet… Însă Nefertari rămâne soția favorită: ea îl asistă pe Ramses al II-lea în funcția sa regală și conduce singură țara atunci când faraonul pleacă în campanie militară.”
Urmează apoi soțiile secundare, care consolidau legăturile diplomatice. Este cazul, de exemplu, al lui Maathorneferure, fiica regelui hitit, pe care Ramses al II-lea o luase în căsătorie după o pace încheiată cu impetuoșii săi vecini de la nord, și care amenințau Egiptul.
Și cum două garanții nu strică, faraonul va mai lua de nevastă încă o prințesă hitită, pentru mai multă siguranță.
Ramses al II-lea va contracta și alte mariaje politice, cele mai importante cu o fiică a regelui babilonian și cu o prințesă a regelui din Zulabi, un regat din Orientul Apropiat.
Aceste femei trăiau în umbră, fără a participa la viața publică.
Trebuie de asemenea socotite zecile de concubine, egiptene sau străine, care locuiesc în diferite palate după niște reguli foarte stricte, în special în haremul regal.
„Tatăl și soțul lor”
„Era o instituție foarte bine organizată, o comunitate feminină cu un sistem economic autonom, care nu trebuie redusă la imaginea de cămară sexuală”, subliniază autoarea cărții.
„Reginele văduve și descendenții locuiau aici, era deci și un loc unde copiii regali și nobili erau educați. Se mai găseau aici femei împodobite și machiate, formate pentru muzică, cânt și dans, care să-l satisfacă pe rege.”
Însă, adaugă Quentin, „se întâmpla ca unele dintre femei să nu-l vadă pe faraon în viața lor. Este un loc unde trebuie că domneau ambiția și gelozia. Aici fi chiar urzit un complot în timpul lui Ramses al III-lea, care se va încheia cu asasinarea regelui.”
Din tabloul de familie mai făceau parte și alte neveste secundare, provenind de data aceasta direct din familie, mai cu seamă fiicele proprii ale lui Ramses al II-lea, pe care acesta le-a avut cu marile soții regale, cum ar fi prințesele Meritamon, Bentanat și Nebettaui, care vor fi înmormântate ca soții sau vor apărea în statui alături de tatăl și soțul lor.
Florence Quentin evocă inclusiv un mariaj târziu cu una dintre nepoatele sale, Henutmire, născută dintr-o căsătorie cu una dintre fiicele-soții.
„Nu existau căsătorii incestuoase în societatea egipteană”, spune ea. „Însă suveranii considerau că nu trebuie să se supună legilor umane și nu ezitau să se căsătorească cu surorile lor. Ei se inspirau astfel din mitul gemenilor Isis și Osiris, primul cuplu regal care a pus bazele civilizației egiptene.”
Și Quentin adaugă:
„Au mers chiar mai departe, căsătorindu-se cu fiicele lor, începând cu Imperiul Vechi, către 2300 î.Hr. Este imposibil de spus dacă aceste căsătorii se consumau, dar este de presupus că da. Pentru Ramses al II-lea, de exemplu, era o modalitate de conservare a puterii în sânul familiei, dar și de a se afirma ca un demiurg care, pentru a crea o lume, folosește o energie feminină sacră.”
„Iubirea mea unică”
Însă, dintre toate aceste femei, istoria o reține mai ales pe prima dintre ele, Nefertari, care avea se pare o frumusețe excepțională.
Consilieră a regelui, soție divină a lui Amon, ea îl asistă pe faraon în cadrul ceremoniilor oficiale și îl sensibilizează la particularitățile sudului egiptean, asigurând legătura cu puternicul cler din Teba.
Deși nici unul dintre fiii săi nu va domni – moștenitorul va fi în cele din urmă Merenphtah, unul dintre băieții rivalei Isis Neferet – ea va fi în schimb cel mai des reprezentată pe monumente alături de Ramses al II-lea, mai cu seamă la faimosul templu de la Abu Simbel.
„Iubirea mea este unică” a scris Ramses al II-lea pe splendidul mormânt al lui Nefertari. „Nimeni nu se poate compara cu ea, deoarece este cea mai frumoasă dintre femeile vii. Mi-a furat inima.”
