Medicamentele erau produse de obicei acasă și erau foarte complicate. Unele dintre ele erau neconvenționale și de multe ori inutile.
Istoricul Toni Mount a alcătuit, pentru historyextra.com, un top al celor mai neobișnuinite remedii naturiste din acea epocă. Recomandarea experților este să nu le încercați totuşi acasă.
1. Poțiunea lui St.Paul
Inventată de St. Paul, potiunea era compusă dintr- o listă întreagă de ingrediente: lichior, salvie, salcie, trandafiri, fenicul, scorțișoară, ghimbir, cuișoare, sânge de cormoran, mătragună, sânge de dragon și trei feluri de piper.
Sună mai degrabă a munca unei vrăjitoare. Poțiunea trebuia băută și ar fi ajutat la vindecarea de epilepsie, catalepsie și probleme stomacale. În realitate, toate ingredientele au valoare medicinală.
Lichiorul ameliorează durerile în piept și este folosit și astăzi pentru tratarea tusei și a bronșitei.
Salvia ar îmbunătăți circulația sângelui în creier și ar ajuta memoria, în timp ce salcia conține acid salicilic, o componentă a aspirinei.
Feniculul, scorțișoara și ghimbirul ajută la eliminarea gazelor din intestine în cazul unei balonări a stomacului.
Sângele de cormoran – ca și al oricărui animal cu sânge cald conține fier pentru anemie.
Mătrăguna, deși otrăvitoare, în doze mici tratează insomnia. Sângele dragonului nu este nici măcar sânge, ci denumirea unei rășini roșii a unui copac Dracaena draco, care creștea la acea vreme în Maroc, Insulele Canare și Insulele Capului Verde.
Cercetări moderne au arătat că are efect antiseptic, antibiotic, antiviral și are proprietăți de tratarea rănilor.
2. Tratarea sciaticii
Mai multe remedii medievale recomandă următoarea combinație: o lingură de urină de taur, două linguri de piper și patru linguri din urina pacientului, combinat cu chimion și seu. Mixtura trebuie fiartă, apoi aplicată pe spatele pacientului la temperatura pe care o poate suporta timp de 15 minute.
Apoi zona trebuie acoperită cu 5-6 rânduri de haine sau pături, urmată de 2-3 zile de repaus total și durerea ar trebui să dispară.
3. Pentru tratarea arsurilor
“Luați un melc viu și frecați-i pielea de zona arsă și aceasta se va vindeca”. O doză de adevăr există. Studii recente au arătat că pielea melcului conține antioxidanți, antiseptic, anestezic, antiiritant, antiinflamator, antibiotic și proprietăți antivirale precum colagen și elastină, ambele vitale pentru regenerarea pielii.
Știința modernă a înlocuit termenul de pielea melcului cu extract de melc, pentru tratarea unor răni minore, precum tăieturi sau arsuri. În acest caz, medicina medievală chiar a avut un rol de mistagog.
4.Pentru tratarea ulciorului
“Se amestecă aceeași cantitate de ceapă/praz și usturoi. Apoi se ia aceeași cantitate de vin și vezica urinară de taur și se amestecă cu usturoiul și ceapa. Crema rezultată se lasă să se închege timp de 9 nopți, apoi se filtrează printr-o pânză. La lăsarea nopții se aplică cu o pană în zona ochilor”.
Să fi fost cu adevărat util? Toate componentele au proprietăți antibiotice care ar putea ajuta la vindecarea unei infecții la ochi. După 9 zile însă, vinul ar interacționa cu cuprul din recipient și s-ar forma o sare, care nu e tocmai indicată pentru tratarea ochilor.
Asta au crezut și studenții de la Universitatea Notthingham când au testat rețeta. Însă după nouă zile de așteptare, efectele medicinale au fost incontestabile.
Rețeta este testată astăzi împotriva mai multor bacteriii rezistente la antibiotic, iar primele rezultate par promițătoare. Merită menționat că acest remediu era pregătit în farmaciile din Evul Mediu și se găsea doar contra-cost.
5. Pentru tratarea artritei gutoase
”Se ia o bufniță, se curăță de pene, se curăță și interiorul, apoi se umple de sare. Se așează într-un recipicient, se acoperă cu piatră și se lasă la prăjit. Apoi se tamponează cu unsoare de mistreț și se unge guta cu aceasta”. Experții susțin însă că era o pierdere de timp, fără vreun efect medicinal real.
6. Pentru tratarea migrenelor
„Luați o jumătate de farfurie de orz, câte o mână de vindecea, verbină și alte ierburi care sunt bune pentru cap; și când sunt bine fierte împreună, luați-le și înfășurați-le într-o cârpă și așezați-le pe capul bolnavului și acesta se va vindeca”.
Vindecea, o buruiană des întâlnită pe pășuni a fost utilizată des în medicina medievală și în farmaciile tudoriene ca un ingredient pentru tratarea durerilor de tot felul.
Medicina modernă o folosește astăzi doar ca pe o componentă pentru medicamentele folosite la tratarea durerilor de cap și migrenelor.
Derivatele verbinei sunt folosite și astăzi pentru tratarea migrenei, a depresiei și a stărilor de anxietate, dovada că farmacistul medieval știa ce face când a conceput această rețetă.
7. Tratarea tusei
„Sucul de cătuşnică sălbatică să fie amestecat cu diapenidion și apoi mâncat”. Cătușnica sălbatică, care face parte din familia mentei, este foarte bună pentru tratarea tusei. Diapendionul este o combinație între zahăr, albușuri de ouă, apă și orz. Rețeta este folosită parțial și astăzi sub denumirea de linctus simplex.
8. Pentru tratatea infecțiilor în gât
Aceasta este cea mai nerecomandată şi ieşită din comun.
“Se ia o pisică grasă, se curăță de păr și se scot măruntaiele. Apoi se prepară o mixtură între grăsimea unui arici și grăsimea unui urs, apoi se adaugă rășini, schinduf, salvie, gumă de caprifoi și ceară virgină. Pisica este umplută cu această mixtură și se pune la prăjit. Unsoarea prăjelii se aplică pe pacient și ar trebui să aibă efecte miraculoase asupra infecției în gât”.
Ar trebui să ne mai mire că în anul 1350 un prieten i-a scris Papei Clement al VI-lea, grav bolnav: “Ştiu că ești înconjurat de doctori în jurul patului și în mod evident asta îmi provoacă teamă, fiindcă ei dobândesc cunoștințe pe spinarea noastră, iar până și moartea noastră le aduce experiență”.
