La aceste exerciţii tactice şi speciale, programate să se încheie în 15 septembrie, participă toate tipurile de forţe militare ale Districtului militar Sud, precum şi Flota rusă din Marea Neagră şi Flotila din Marea Caspică.
Aplicaţiile se vor desfăşura în 20 de poligoane militare din regiunile Astrahan, Rostov, Stavropol, Adîgheia (Krasnodar), Daghestan, Osetia de Nord, Cecenia, Crimeea, inclusiv la cele din bazele ruseşti din Armenia, Abhazia şi Osetia de Sud.
Pe lângă unităţi motorizate, de tancuri şi artilerie, la aceste exerciţii participă de asemenea structuri de protecţie chimică, biologică şi împotriva radiaţiilor, de război electronic, de recunoaştere şi trupe de inginerie şi asistenţă logistică.
Plus 80 de avioane şi elicoptere, conform Interfax.
În luna iulie, Rusia a efectuat exerciţii militare în Marea Neagră, la care au participat fregatele „Admiral Grigorovici” şi „Admiral Essen” din cadrul Flotei ruse cu baza la Sevastopol (Crimeea), care au simulat atacuri „pentru distrugerea unui detaşament naval al unui inamic imaginar”, evocă publicaţia ucraineană Zerkalo nedeli, citată de Agerpres.
Potrivit acesteia, navele Flotei ruse din Marea Neagră au monitorizat exerciţiile internaţionale Sea Breeze- 2021, desfăşurate în iunie-iulie în Marea Neagră, uneori provocând vasele ţărilor implicate în aceste manevre.
Marea Neagră se transformă într-o zonă de confruntare periculoasă, a declarat într-un interviu acordat la 5 august agenţiei oficiale de presă RIA Novosti directorul Departamentului IV din cadrul Ministerul rus de Externe, Iuri Pilipson, criticând exerciţiile Sea Breeze.