Evenimentul Istoric > Articole online > Procurorii ruși cer 15 ani de închisoare pentru istoricul care face de râs reabilitarea epocii sovietice promovată de Putin
Articole online

Procurorii ruși cer 15 ani de închisoare pentru istoricul care face de râs reabilitarea epocii sovietice promovată de Putin

Timp de aproape 30 de ani, Iuri Dmitriev a elaborat o listă cu 40.000 de nume de persoane executate şi deportate în Carelia în timpul terorii staliniste.

De asemenea, el este cel care a descoperit una dintre cele mai mari gropi comune din regiune, la Sandarmoh, unde au fost găsite rămăşiţele a 7.000-9.000 de persoane executate în perioada stalinistă.

Susţinătorii săi văd în acest dosar un mijloc de a-l intimida şi de a-l face să tacă pe acest istoric, ale cărui descoperiri nu cadrează cu discursul oficial rus de reabilitare a epocii sovietice.

Pornografie infantilă

Dmitriev este acuzat de pornografie infantilă. Avocatul lui a confirmat aceste cereri ale Parchetului anunţate de agenţiile de presă ruse, adăugând că istoricul de 64 de ani ar avea dreptul miercuri la un ultim cuvânt înainte de finalizarea procesului său.

„El (Iuri Dmitriev) rezistă admirabil”, a adăugat avocatul, potrivit Agerpres, în condiţiile în care acest dosar durează de mai mulţi ani.

Iuri Dmitriev, care conducea filiala organizaţiei Memorial – organizaţie cofondată de Andrei Saharov – în Carelia, regiune a Federaţiei Ruse ce se învecinează cu Finlanda, a fost arestat în decembrie 2016 şi acuzat că a realizat „imagini pornografice” cu fiica sa adoptivă.

Istoricul, care respinge toate aceste acuzaţii, a susţinut mereu că a făcut aceste fotografii „în scopuri medicale”, pentru a urmări modul în care evoluează sănătatea fetiţei, bolnavă de la adopţie.

Istoricul a fost achitat în aprilie 2018 când Parchetul cerea 9 ani de muncă silnică, însă această achitare a fost anulată două luni mai târziu de Curtea Supremă a Careliei.

El a fost arestat din nou la sfârşitul lui iunie 2018.

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola