Proclamația pierdută a românilor de acum 30 de ani

 

Proclamaţia de la Timişoara a fost adoptată în cadrul unei manifestaţii, organizată în Piața Operei de societăţile "Timişoara", "Europa" şi Confederaţia "16 Decembrie", în urmă cu 30 de ani, la 11 martie 1990.

Proclamaţia, propusă de ziaristul şi scriitorul George Şerban, a fost analizată la 27 februarie 1990, într-o şedinţă extraordinară, de către membrii societăţii „Timişoara”.

Proclamaţia pornea de la premisa că idealurile Revoluţiei din decembrie ’89 au fost trădate şi că revoluţia trebuia continuată pe cale paşnică.

Proclamaţia se constituia într-un program de acţiune.

Documentul făcea în deschidere o analiză a evenimentelor de la Timişoara din decembrie ’89 apreciind că ”la Revoluţia din Timişoara au participat toate categoriile sociale. Pe străzile Timişoarei au căzut, seceraţi de gloanţe, unul lângă altul, muncitori, intelectuali, funcţionari, studenţi, elevi, copii şi chiar locuitori ai satelor, veniţi în sprijinul Revoluţiei”.

Textul a fost adoptat, iar Societatea Timişoara s-a angajat să susţină lansarea şi promovarea acesteia.

Textul a fost prezentat în faţa Consiliului Municipal Timişoara, la 2 martie 1990. Câteva zile mai târziu, în urma demersurilor întreprinse, Consiliul Municipal Timişoara a aprobat Piaţa Operei ca loc de desfăşurare a manifestaţiei pentru lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, considerând că acţiunea reprezintă, prin conţinutul ei, o evocare spirituală a Revoluţiei de la Timişoara. La 10 martie 1990, textul Proclamaţiei a fost difuzat agenţiilor de presă din ţară şi străinătate şi citit la postul de radio Europa Liberă, notează http://www.memorialulrevolutiei.ro/.

13 puncte

„Proclamaţia de la Timişoara”, un document în 13 puncte, a fost citită zecilor de mii de timişoreni, din balconul Operei, de către George Şerban, principalul autor al acesteia, mai târziu deputat PNŢCD de Timiş.

„Cei circa 15.000 de participanţi purtau pancarte exprimând dorinţa ca idealurile pentru care s-au jertfit eroii Timişoarei în decembrie 1989 să nu fie ştirbite, pentru ca procesul democratic să se accelereze, grăbind intrarea României în rândul ţărilor civilizate ale Europei. Printre altele se puteau citi în limbile română şi maghiară: ‘Timişoara-Europa’, ‘Întreprinderi libere’, ‘Jos birocraţii comunişti din guvern’, ‘Vrem descentralizarea economiei’, ‘Români şi maghiari nu vă lăsaţi dezbinaţi sunteţi fraţi’, ‘Nu centralism politic'”. (Agenţia de presă Rompres, 11 martie 1990)

Categoric anticomunistă

În Proclamaţie se spunea că: „Revoluţia de la Timişoara nu a fost doar anticeauşistă, ci şi categoric anticomunistă. În consens cu aspiraţiile sutelor de milioane de oameni din estul Europei, timişorenii au cerut şi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar şi falimentar, idealul revoluţiei fiind reîntoarcerea la valorile autentice ale democraţiei şi civilizaţiei europene.

La Revoluţie au participat toate categoriile sociale – muncitori, intelectuali, studenţi, elevi, locuitori ai satelor. Suntem categoric împotriva tehnicii tipic comuniste, de dominaţie prin învrăjbirea claselor şi categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei de luptei de clasă s-au urcat la putere bolşevicii în 1917, pe acelaşi temei, nomenclatura comunistă a instigat, după 1944, o clasă socială împotriva alteia, a dezbinat societatea pentru a o pune mai uşor terorii.

Avertizăm împotriva pericolului repetării acestei triste istorii şi chemăm muncitorii, intelectualii, studenţii şi ţăranii şi toate categoriile sociale la un dialog civilizat şi constructiv, pentru a reface neîntârziat unitatea din timpul revoluţiei.

Pentru victoria revoluţiei din Timişoara s-au jertfit, alături de români, şi maghiari, şi germani, şi sârbi, şi membri ai altor grupă etnice care de secole conlocuiesc în oraşul nostru, paşnic, în bună înţelegere. Timişoara este un oraş românesc şi european în care naţionalităţile au refuzat şi refuză naţionalismul.

Încă din data de 16 decembrie, în primele ore ale revoluţiei, una dintre cele mai scandate lozinci a fost: ‘Vrem alegeri libere!’, ideea pluralismului politic a fost şi a rămas una dintre cele mai scumpe timişorenilor. Suntem convinşi că fără partide politice puternice nu poate exista democraţie autentică de tip european.

Am fi acceptat în sistemul democraţiei româneşti şi PCR-ul dacă el nu s-ar fi compromis total şi definitiv degenerând în fascism roşu. În ţările est-europene în care partidele comuniste şi-au păstrat o minimă decenţă, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, Partidul comunist a ajuns însă la genocid şi prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.

Dimpotrivă, acum 54 de ani, comuniştii – dintre care unii au şi funcţii importante – sunt cei care scandau atunci: „Stalin şi poporul rus/Libertate ne-au adus” şi nu membrii partidelor „istorice”. Aceştia din urmă s-au opus retransformării României într-un satelit al Moscovei şi unii au plătit cu viaţa această îndrăzneală.

Timişoara a pornit revoluţia împotriva întregului regim comunist şi întregii sale nomenclaturi şi nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenţi anti-ceauşişti din interiorul PCR. Prezenţa acestora în fruntea ţării face moartea eroilor din Timişoara zadarnică.

Ca o consecinţă propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi dreptul la candidatură al foştilor activişti comunişti şi foştilor ofiţeri de securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă azi societatea românească. Cerem, de asemenea, ca legea electorală să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al României, acesta trebuind să fie unul din simbolurile despărţirii noastre de comunism.

Suntem categoric în favoarea ideii de iniţiativă particulară. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. Dovadă că timişorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi şi-au anunţat deja intenţia de a se transforma în societăţi anonime pe acţiuni.

Timişoara este hotărâtă să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative. Pentru tragerea mai uşoară şi mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub formă de tehnologii şi materii prime de speciale şi crearea de societăţi mixte, cerem înfiinţarea la Timişoara a unei filiale a Băncii Române de Comerţ Exterior.

După căderea dictaturii au fost invitaţi în ţară toţi românii plecaţi în exil. Unii s-au şi întors, alţii şi-au anunţat intenţia de a o face. Dar din păcate s-au găsit oameni care să-i califice drept trădători. Timişoara îi aşteaptă cu dragoste pe toţi exilaţii români. Avem nevoie de competenţa lor şi chiar de sprijinul lor material. De asemenea, cultura românească va fi întreagă numai după reintegrarea culturii din exil în aceasta.

Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi naţională a României deoarece în felul acesta se eternizează persoana dictatorului prin sărbătorirea zilei în care acesta a căzut. În majoritatea ţărilor care şi-au proclamat legal ziua naţională de o revoluţie, aceasta este cea a declanşării mişcării revoluţionare. În consecinţă cerem instituirea zilei de 16 decembrie ca zi naţională a României, astfel copiii, nepoţii şi strănepoţii noştrii vor celebra curajul poporului de a înfrunta opresiunea şi nu căderea unui tiran.

Autorii acestei proclamaţii, participanţi la evenimentele din 16-22 decembrie 1989, nu consideră revoluţia încheiată. Aceasta va fi continuată paşnic, dar ferm. După ce am înfruntat şi am învins fără ajutorul nimănui unul din cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni şi nimic nu ne mai poate împiedica”, se arată în textul documentului.

Legea lustrației, altă cauză pierdută

Punctul 8 al Proclamaţiei, atât de mediatizat ulterior, a fost transpus într-un proiect de lege (Legea lustraţiei), iniţiat la 13 iunie 2005, când a fost depus la Senat. A trecut de Parlament la 19 mai 2010, însă a fost contestat la Curtea Constituţională, care a admis sesizarea la 7 iunie 2010. În 2012, CCR a decis că Legea lustraţiei este neconstituţională. În 2013, legea a fost respinsă definitiv în Parliament, amintește Agerpres.

 

 

Parteneri