Procesul acestui birocrat conștiincios și meticulos, dotat cu o inteligență mediocră, scoate în evidență „banalitatea răului”, cum spunea Hannah Arendt.
Cel care va propune „Soluția finală” se născuse pe 19 martie 1906 la Solingen. Familia sa se stabilește în Austria, la Linz, iar Eichmann devenit reprezentant comercial, după studii mediocre, intră în aprilie 1932 în partidul nazist austriac.
Doi ani mai târziu este nevoit să se întoarcă în Germania pentru a scăpa vânătorii de naziști declanșate de guvernul de la Viena al lui Dollfus. Se angajează la Biroul pentru Afaceri Evreiești ca funcționar de rând, dar zelul său îl ajută să urce rapid treptele ierarhice până la vârf.
În 1937, Eichmann stabilește contacte cu Agenția Evreiască, pentru a facilita emigrarea evreilor germani în Palestina. În același timp, la Viena și apoi la Praga, aflate sub ocupație nazistă, organizează expulzarea a zeci de mii de evrei, după ce li se confiscaseră averile în beneficiul SS.
Adolf Eichmann intră în Gestapo în 1940 și preia conducerea Serviciului de Emigrație al Reichului din cadrul Biroului Central de Securitate condus de Reinhard Heydrich.
Principala sa misiune se derulează la sfârșitul războiului, în perioada martie-decembrie 1944, la Budapesta. Din proprie inițiativă, el organizează aici deportarea și exterminarea în masă a evreilor unguri.
Eichmann este arestat de Aliați după război dar reușește să evadeze în februarie 1946, fugind împreună cu familia în Argentina, unde duce o viață modestă.
Pe 23 mai 1960, prim-ministrul israelian David Ben Gurion anunță Knessetului (parlamentul) vesyea arestării lui Eichmann.
Cum Israelul menținea pedeapsa cu moartea pentru crime împotriva poporului evreu, crime împotriva umanității și crime de război, Eichmann este conștient e că speranțele sale sunt nule.
Este condamnat la moarte și spânzurat la Ierusalim pe 31 mai 1962. Cenușa sa este împrăștiată în mare, dincolo de apele teritoriale ale Israelului.
