În prima zi în care a avut instrumentul în mână, copilul a reprodus toate melodiile pe care le cunoştea, iar mama sa, impresionată, şi-a dat seama de talentul său.
La 14 ani, a dat examen la Academia de Muzică, unde a intrat direct în anul 5.
A absolvit în trei ani, în 1940, cursurile care, în mod normal,durau șțapte ani.
Marele violonist Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la Bucureşti, într-o familie de muzicieni de etnie romă.
Bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas.
Nu doar Ion Voicu, ci și frații săi au îmbrățișat cariere artistice, Marian și Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul.
Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului și dirijorului de muzică populară Ionel Budișteanu.
Şi-a început pregătirea muzicală la doar şase ani.
A fost elev al renumitului profesor George Enacovitch, violonist şi compozitor.
Mai târziu, Ion Voicu şi-a desăvârşit arta sub îndrumarea unor celebri maeştri de vioară şi anume George Enescu şi David Fiodorovici Oistrah.
Primul angajament al lui Ion Voicu a fost cel de violonist în Orchestra Radio. Dirijorul Willem Mengelberg, aflat la conducerea ansamblului, nu a fost la început mulţumit de el, pentru că acesta, cunoscând deja partitura pe care ansamblul o repeta, părea plictisit.
Apoi Mengelberg a realizat care era „problema”, muzicianul Ion Voicu era făcut pentru o carieră solistică.
Ion Voicu a devenit solistul Orchestrei Radio şi i-a atras atenţia lui George Enescu, acesta oferindu-i câteva lecţii în casa lui de la Sinaia.
În 1946, violonistul a triumfat la concursul organizat la Bucureşti de Yehudi Menuhin.
Timp de un deceniu, între 1972 şi 1982, Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii George Enescu, perioadă în care instituţia a colaborat cu mari solişti şi dirijori ai lumii: Sergiu Celibidache, Yehudi Menuhin, Hepzibah Menuhin, Arthur Rubinstein.
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, solistului concertist Ion Voicu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.
Vioara Stradivarius
Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară Stradivarius, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim.
Vioara Stradivarius a fost achiziționată de statul român, în 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la prețul de 80.000 de franci elvețieni.
La 7 septembrie 1956, Ministerul Culturii și maestrul Ion Voicu au încheiat un contract de comodat care avea ca obiect darea în folosință a viorii. Contractul de comodat a încetat în 1986, când Ion Voicu a restituit instrumentul Filarmonicii George Enescu.
Ulterior, vioara a ajuns în posesia Muzeului Național de Artă al României.
În 5 ianuarie 1990, Ion Voicu a ridicat vioara Stradivarius, care a rămas posesia familiei, după moartea sa, în 1997.
Pe 9 martie 2007, după îndelungate discuții cu Ministerul Culturii și Cultelor, Mădălin Voicu a predat vioara ministrului culturii, Adrian Iorgulescu.
De-a lungul carierei sale extraordinare, Ion Voicu a susţinut sute de concerte pe diferite meridiane – la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokio, Berlin, iar înregistrările sale l-au făcut cunoscut în întreaga lume.
A concertat, de asemenea, în cele mai cunoscute săli ale lumii alături de cele mai renumite orchestra.
S-a stins din viaţă la 24 februarie 1997.
