Studenții protestează împotriva celor 21 de condiții prezentate de Japonia guvernului chinez, deoarece acestea transformau practic China într-o colonie.
Ei protestează și împotriva Tratatului de la Versailles, care acordă Japoniei concesiunile germane din Chang Tung, o provincie din nordul țării.
Conduși de tineri intelectuali progresiști, studenții mai denunță și rolul retrograd al tradițiilor, puterea mandarinilor și oprimarea femeilor, cerând reforme pentru modernizarea țării și deschiderea spre cuceririle științei.
Protestul câștigă sprijinul multor orășeni și comercianți din întreaga Chină. Ea este dublată de o acțiune de boicotare a produselor japoneze.
Însă, rămâne fără efect imediat atât asupra occidentalilor cât și a japonezilor.
„Mișcarea din 4 mai”, după cum a fost botezată de istorici, rămâne totuși importantă, deoarece anunță apariția în China a unei conștiințe naționaliste anti-occidentale și anti-nipone.
Mai mulți dintre liderii mișcării intră în rândurile Partidului Comunist Chinez, cu speranța că astfel vor contribui la înnoirea Chinei.
Treizeci de ani mai târziu, ei vor sărbători în Piața Tien An Men victoria insurecției comuniste.
După alți șaptezeci de ani, amintindu-și de „Mișcarea de la 4 mai”, alți studenți vor ieși în Piața Tien An Men pentru a cere libertate și democrație de la același regim comunist.
Revolta lor va sfârși într-o baie de sânge, însă va conduce totuși la deschiderea țării Chinei către lumea din afară, prin instituirea unui amestec de capitalism și comunism.
