Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Primul președinte socialist al Franței e răpus de cancer într-o zi de 8 ianuarie
Articole online

Primul președinte socialist al Franței e răpus de cancer într-o zi de 8 ianuarie

S-a născut la 26 octombrie 1916, la Jarnac, Departamentul Charrante, și a murit pe 8 ianuarie 1996, la Paris, fiind omagiat de personalităţi din întreaga lume.

În octombrie 1934, François Mitterrand, primul preşedinte socialist al Republicii Franceze, între 1981 și 1995,  s-a mutat la Paris pentru a studia dreptul.

Student dedicat, a obţinut în 1937 diploma în drept, iar în 1938, o diplomă în ştiinţe politice.

În septembrie 1939, a fost mobilizat pe front, un an mai târziu fiind luat prizonier de germani.

A reuşit să evadeze în decembrie 1941, a lucrat pentru o perioadă în Franţa, sub regimul Vichy, apoi s-a alăturat Rezistenţei franceze.

A călătorit la Londra şi Alger în decembrie 1943, unde s-a întâlnit cu generalul Charles de Gaulle.

După eliberarea Parisului în august 1944, a fost secretar general al Organizaţiei Prizonierilor, Victimelor de război şi Refugiaţilor în cadrul primului guvern provizoriu de după război.

În octombrie 1944 s-a căsătorit cu Daniele Gouze, fiica unei familii de luptători în Rezistenţă. Au avut trei fii: Pascal (a murit prematur în 1945), Jean-Christophe şi Gilbert.

Membru al Uniunii Democratice şi Socialiste a Rezistenţei (UDSR), a fost ales în noiembrie 1946, deputat al noii Adunări Naţionale, reprezentant al Departamentului Nievre. Şi-a păstrat mandatul până în 1958, când De Gaulle a pus bazele celei de-a V-a Republici Franceze.

Între anii 1946-1958, în perioada celei de-a IV-a Republici, François Mitterrand a făcut parte din mai multe guverne: ministru pentru victimele de război în cabinetul Ramadier şi Schumann (1947-1948), secretar de stat (până în 1950), ministru pentru teritoriile de peste mări în cabinetul René Pleven şi în cabinetul Queuille (până în aprilie 1951), ministru de stat (ianuarie-martie 1952).

A fost delegat al Franţei la Consiliul Europei în perioada iulie-septembrie 1953. A fost ministru de interne în cabinetul Pierre Mendés-France (1954-1955) şi ministru al justiţiei în guvernul Guy Mollet (1956-1957).

A înfiinţat Federaţia Stângii Democrate şi Socialiste (FGDS), al cărei preşedinte a fost între 1965-1968. A candidat la alegerile prezidenţiale din 1965 şi din 1969.

În 1971, la Congresul Partidului Socialist de la Epinay, François Mitterrand a fost ales prim-secretar al formaţiunii şi s-a impus definitiv ca singurul candidat al stângii unite.

Prima măsură a fost reorganizarea majoră a partidului. A candidat din nou în 1974, dar a pierdut în faţa contracandidatului său Giscard d’Estaing.

François Mitterand a fost ales preşedinte al Republicii, la 10 mai 1981, în cel de-al doilea tur de scrutin, cu 51,76% din voturi.

Alegerea sa a reprezentat cea mai mare schimbare din politica franceză de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Au fost organizate alegeri legislative iar noua majoritate de stânga l-a însărcinat pe primul ministru Pierre Mauroy să înceapă implementarea reformelor promise.

În plan intern, măsurile economice sau sociale au inclus naţionalizarea întreprinderilor industriale cheie, creşterea salariului minim, a ajutoarelor sociale.

În politica externă, a avut o poziţie fermă faţă de Uniunea Sovietică. A susţinut Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi a promovat relaţiile bilaterale cu Statele Unite.

Însă măsurile au eşuat, slăbind economia şi moneda naţională. Puterea de cumpărare a francezilor a scăzut iar şomajul a crescut.

În 1983, guvernul a început să aplice o serie de măsuri mai puţin populare, precum: creşterea impozitelor, reducerea costurilor protecţiei sociale sau creşterea taxei pe carburanţi.

În scurt timp, sondajele de opinie publică indicau că politicile preşedintelui Mitterrand deveniseră extrem de nepopulare.

În 1984, Partidul Comunist francez a părăsit coaliţia de guvernare, socialistul Laurent Fabius devenind prim-ministru.

În 1986, socialiştii au pierdut majoritatea locurilor în cadrul Adunării Naţionale iar Jacques Chirac, liderul formaţiunii Adunarea pentru Republică (RPR), a devenit prim-ministru.

Au urmat o serie de schimbări în mediul economic şi social. Preşedintele Mitterrand şi Partidul Socialist şi-au atenuat substanţial punctele de vedere în ceea ce privea economia, spre exemplu naţionalizarea principalelor industrii nemaifiind o prioritate.

Pe de altă parte, doctrina lor economică conţinea doar mici diferenţe faţă de liberalismul de piaţă liberă susţinut de premierul Chirac.

În acest context, Franţa a cunoscut prima coabitare în cadrul celei de-a V-a Republici.

François Mitterrand a fost reales preşedinte în 1988, contracandidatul său fiind chiar premierul Jacques Chirac.

În timpul acestui mandat, preşedintele Mitterrand s-a axat în special pe politica externă, fiind unul dintre susţinătorii Tratatului Uniunii Europene, dorind crearea unui sistem bancar european centralizat, cu o monedă unică şi o politică externă comună (în februarie 1992, a fost semnat Tratatul de la Maastricht).

În plan intern, a avut de înfruntat alte probleme, precum creşterea extremei drepte în politica franceză.

Socialiştii au pierdut alegerile în 1993, partidele de dreapta obţinând 485 de locuri în Adunarea Naţională.

Socialistul Édouard Balladur a devenit prim-ministru, începând cea de-a doua perioadă de coabitare. La alegerile din mai 1995, Jacques Chirac a fost ales preşedinte al statului.

În contextul prăbuşirii regimurilor comuniste din ţările din sud-estul Europei, François Mitterrand a fost primul preşedinte al unui stat occidental care a vizitat România, după evenimentele din 1989.

 

Sursa: Agerpres

Registration

Aici iti poti reseta parola