Garnerin, care avea 28 de ani, și-a putut pregăti performanța grație funcției sale de „aerostatier al sărbătorilor publice”. Aceasta însemna că, pentru distracția parizienilor, înălța baloane cu aer cald de tipul celor pe care le inventaseră frații Montgolfier în 1783.
Tânărul era un ins întreprinzător, care propusese în 1792 Comitetului de Salvare Publică folosirea în război a baloanelor cu hidrogen, inventate de Jacques Charles, marele rival al fraților Montgolfier.
Mintea iscoditoare a lui André-Jacques Garnerin are și ideea parașutei și, după cinci ani de planuri și pregătiri, el îndrăznește să își verifice invenția: se suie la o înălțime de 700 de metri la bordul unui montgolfier, apoi face să explodeze balonul.
Nacela în care stătea Garnerin coboară atârnată de o velatură în formă de cupolă.
Navigatorul aerian ajunge pe pământ teafăr, doar cu o gleznă scrântită.
În 1799, este rândul soției sale, Jeanne Geneviève, de a încerca și reuși aceeași performanță.
Pe 11 octombrie 1802, ea depune brevetul parașutei pe numele soțului său, după ce acesta adusese mai multe îmbunătățiri tehnice sistemului de stabilitate.
