Această descoperire a fost făcută în urma analizei arhivelor de stat turce. O persoană a fost ucisă şi o alta rănită de căderea unui meteorit consemnată la 22 august 1888 în regiunea Sulaymaniyah, aflată în prezent în Irak, transmite joi Space.com, preluat de Agerpres.
Poveştile despre oameni loviţi de meteoriţi sunt vechi, însă majoritatea lor nu sunt susţinute de dovezi istorice suficiente.
„Această problemă ar putea fi cauzată de faptul că însemnările au fost făcute în altă limbă decât engleza sau de lipsa de interes în studierea însemnărilor istorice despre astfel de evenimente”, susţin cercetătorii turci.
Totul era consemnat
Pentru a descoperi cel mai vechi caz consemnat de om lovit de un meteorit, cercetătorii au analizat arhivele de stat ale Turciei.
„Aproape fiecare eveniment, de orice fel, este înregistrat în arhive. Vreau să spun că şi dacă cineva strănuta, cumva acest lucru putea fi menţionat.
Evenimente naturale, probleme financiare, mesaje şi decizii ale autorităţilor vremii etc”, toate sunt menţionate în arhivele de stat, conform coordonatorului acestui studiu, Ozan Unsalan, profesor asociat în cadrul Departamentului de Fizică al Universităţii din Istanbul.
Până la urechile sultanului
Printre documentele din arhivele turce, cercetătorii au descoperit scrisori trimise de autorităţile locale la puţin timp după căderea unui meteorit pe un deal din regiunea Sulaymaniyah, (aflată în prezent în Irak), la 22 august 1888.
Conform raportului autorităţilor de atunci, un om a fost ucis şi un altul rănit, acesta din urmă rămânând paralizat după accident. Informaţia despre acest eveniment a ajuns până la urechile lui Abdul Hamid al II-lea, cel de-al 34-lea sultan al Imperiului Otoman.
Conform raportului, meteoritul care a ucis un om şi rănit grav un altul ar fi făcut parte dintr-o ploaie de meteoriţi care a lovit Pământul timp de 10 minute. Oamenii dintr-o localitate apropiată de locul impactului menţionau că au observat o mare minge de foc care s-a rostogolit peste Pământ.
Cercetătorii turci au anunţat că vor continua să studieze şi să caute şi alte mărturii cu privire la acest eveniment. „Dorim să găsim şi posibilul răspuns al sultanului Abdul Hamid. De asemenea, suntem foarte curioşi să găsim şi eventuale bucăţi din acest meteorit care ar fi fost trimise la muzeu. După aceea, vom clasifica tipul de meteorit în conformitate cu criteriile ştiinţifice”, a adăugat Ozan Unsalan.
Lovită în sufragerie
Mai recent, în 1954, Ann Hodges (foto), care locuia în estul statului Alabama (SUA), a fost lovită de un meteorit şi în mod miraculos a supravieţuit. Femeia dormea pe canapeaua din sufragerie când un meteorit de dimensiunea unei mingii de baseball, cu greutatea de 3,8 kilograme, probabil un fragment dintr-un meteorit mai mare care a ars în urma frecării cu straturile atmosferice, a căzut prin tavanul locuinţei şi a lovit-o. Ann Hodges a fost transportată la spital şi a scăpat doar cu o contuzie şi o sperietură.
Şi mai recent, în 2009, Gerrit Blank, un adolescent german în vârstă de 14 ani, a fost lovit de un meteorit de dimensiunea unui bob de mazăre. La fel, tânărul german a scăpat cu o contuzie şi, probabil, cu sperietura vieţii lui.