Evenimentul Istoric > Articole online > Primul film cu încasări de peste 1,8 miliarde de dolari în întreaga lume. Mai e cineva care să nu-l fi văzut?
Articole online

Primul film cu încasări de peste 1,8 miliarde de dolari în întreaga lume. Mai e cineva care să nu-l fi văzut?

Acum 22 de ani (1998) „Titanic” a devenit primul film cu încasări de peste 1,8 miliarde de dolari în întreaga lume.

În regia lui James Cameron şi avându-i în distribuţie pe Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet, „Titanic” a reuşit să ia, în 1998, în cadrul celei de-a 70-a Gale a Premiilor Oscar, 11 premii Oscar dintre cele 14 nominalizări.

Şi-a păstrat acest titlu timp de doisprezece ani, când a fost detronat de următorul film al lui Cameron, „Avatar”, care a trecut de încasări de 2 miliarde de dolari, la nivel mondial, scrie rador.ro.

La peste 20 de ani de la premieră, a apărut pe Internet o scenă ştearsă din peliculă, în care spectatorii o pot vedea pe Rose cum este salvată şi urcată la bordul HMS Carpathia, unde mulţi dintre supravieţuitorii de pe Titanic au fost duşi după scufundarea vasului.

Traumatizată, Rose este condusă printre alţi supravieţuitori, care speră să-şi întâlnească rudele sau cunoscuţii, scrie filmnow.ro.

În scena respectivă, o putem vedea şi pe mama tinerei, care o caută pe aceasta la bordul Carpathia.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola