Infamul ucigaș în serie, Procrustes, cunoscut de români ca Procust, este un criminal legendar din Attica, care ținea o casă lângă un drum aglomerat, unde oferea ospitalitate străinilor care treceau.
O noapte de odihnă în patul său de fier foarte „special” îl costa viața pe călătorul nevinovat.
Procust ademenea călătorii și le oferea ospitalitatea casei sale.
Odată ajunși în casă, Procust îi obliga să se culce pe un pat de aramă.
Atunci când călătorul era mai scurt decât patul, Procust îi întindea corpul, trăgându-l de mâini și de picioare, până ce-l lungea pe potriva patului.
Dacă oaspetele era mai lung decât patul, Procust îi tăia capul ori picioarele.
Evident, în orice situație deznodământul era moartea călătorului ghinionist.
Din fericire, Procrustes a fost scos din scenă prin propria sa metodă de către Tezeu, mai tânăr și mai puternic, care îl va ucide mai târziu și pe Minotaurul din Creta.
Eroul Tezeu a pus capăt vieții și practicilor sadice ale lui Procust, supunându-l acelorași tratamente pe care le rezervase el „oaspeților” săi.
Metaforic, Patul lui Procust a devenit simbolul practicilor abuzive de încadrare a oamenilor, a gândirii și simțămintelor lor, în anumite tipare prestabilite.
Adevăratul prim criminal în serie
În timp ce istoricii încă dezbat dacă Procrustes a fost sau nu o figură istorică reală, Liu Pengli este, fără îndoială, primul criminal în serie înregistrat din istorie.
Cunoscut și sub numele de Prințul Jidong, Liu Pengli a fost un prinț Han din secolul al II-lea î.Hr., care credea că era născut pentru a ucide.
Timp de mai bine de două decenii, Pengli a omorât un număr incredibil de oameni.
În timpul domniei sale de teroare, Liu Pengli a ucis peste o sută de oameni, doar pentru a le confisca bunurile, după cum consemnează Sima Qian în Înregistrările Marelui Istoric.
Unul dintre fiii victimelor sale îi va reproșa în cele din urmă sângerosul său hobby, dar în loc să se supună sugestiei de moarte a curții, dar împăratul,contrar obiceiului său, l-a cruțat, i-a luat doar titlurile sale și l-a alungat din regat