Primele reprezentante din România la Societatea Națiunilor

Fiica diplomatului Ioan Văcărescu, nepoată pe linie directă a poeților Ienăchiță și Iancu Văcărescu, a avut o bogată activitate literară în România și în Franța, fiind deopotrivă revendicată de ambele literaturi.

A debutat în anul 1886 cu volumul Chants d’Aurore (Cântecele zorilor), publicat la Paris și premiat de Academia Franceză. A tradus în limba franceză din poeziile lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, George Topârceanu, Ion Minulescu, Ion Vinea.

 

Elena Văcărescu a avut însă și o bogată activitate diplomatică internațională pentru România, mai puțin cunoscută publicului larg.

În perioada Primului Război Mondial, a militat de la Paris pentru realizarea și recunoașterea internațională a Marii Uniri de la 1918. În anul 1919, a fost numită, de Regele Ferdinand I al României, secretar general al Asociației Române pe lângă Societatea Națiunilor, funcție deținută pentru o perioadă de douăzeci de ani.

 

A reprezentat România la Societatea Națiunilor, ca delegat supleant între 1922 și 1938, fiind chiar delegat permanent în 1925-1926.

Elena Văcărescu a fost singura femeie cu rangul de ambasador (delegat permanent) din istoria Societății Națiunilor. Documentele păstrate la Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe atestă varietatea, importanța și actualitatea temelor promovate de Elena Văcărescu: protecția drepturilor de proprietate intelectuală, protejarea drepturilor femeilor și copiilor ori lupta împotriva discriminării.

 

Una dintre liderele feministe din România în anii 1920 a fost Alexandrina Cantacuzino (născută Pallady la 20 septembrie 1876 și decedată în 1944), care a condus Consiliul Național al Femeilor din România și Asociația Femeilor din România.

În această calitate ea a fost aleasă vicepreședintă a Consiliului Internațional al Femeilor, care reprezenta Alianța Internațională a Femeilor, și a reprezentat România la Liga Națiunilor.

Cu toate acestea, în anii 1930, pe fondul ascensiunii fascismului și al aderării la Mișcarea Legionară, convingerile sale feministe și profilul internațional s-au diminuat drastic, eșuând într-un conservatorism național-ortodoxist, și în cele din urmă în extremism xenofob și militantism pentru eugenie.

 

 

În schimb, într-o epocă în care emanciparea femeilor abia începuse, meritele progresiste și acțiunile umanitare ale Elenei Văcărescu au fost recunoscute de Guvernul Franței, care i-a decernat Legiunea de Onoare a Franței, în grad de Cavaler. În anul 1925, Elena Văcărescu a fost aleasă membru de onoare în Academia Română, fiind prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu!