Simbol a două cauze pierdute pentru care a luptat, generalul de brigadă Stand Watie are particularitatea de a fi singurul indian care a ajuns general în timpul Războiului de Secesiune.
De-Ga-Ta-Ga, al cărui nume a fost anglicizat Stand Watie („Cel care stă cu fermitate în picioare”), s-a născut în Georgia, pe 12 decembrie 1806, dintr-o mamă pe jumătate albă și un tată cherokee.
Unchiul său este respectatul lider cherokee Major Ridge.
Acesta din urmă, împreună cu familia sa, realizează imposibilitatea de a rămâne pe pământurile strămoșilor, din Georgia și Carolina de Nord, mai ales după descoperirea unui zăcământ masiv de aur care a atras puzderie de coloniști.
Pe 29 decembrie 1835, ei semnează după multe ezitări de la New Echota, propus de președintele Andrew Jackson.
Prin acest document, poporul cherokee își cedează pământurile acestrale în schimbul unei sume de bani și al Teritoriului Indian, dincolo de Mississippi, actualul stat Ocklahoma.
Însă acordul este respins de marea majoritate a indienilor cherokee și scindează comunitatea în două facțiuni rivale, care se vor confrunta violent la jumătatea anilor 1840.
Doar circa 2.000 de cherokee vor merge de bună voie în noile teritorii și a fost nevoie de intervenția forțelor federale, ajutate de miliția din Georgia, în 1838, pentru a-i transfera pe ceilalți indieni.
Aproximativ 4.000 au pierit în acest exod forțat, iar vreo mie au reușit să fugă și să se ascundă în munți.
Acest episod dramatic din istoria cherokee este cunoscut sub numele de „Trail of Tears” („Drumul lacrimilor”).
Semnatarii tratatului sunt asasinați în iunie 1839 ca trădători, cu excepția lui Stand Watie, care, avertizat din timp, a putut fugi.
Educat, înstărit, ducând un stil de viață occidental, el devine un foarte bogat moșier, proprietar de plantații și unul dintre cei mai bogați proprietari de sclavi din sud.
Când izbucnește Războiul de Secesiune, Stand Watie se înrolează în armata sudistă, sperând ca, în schimbul sprijinului, să obțină indepedența pentru poporul cherokee.
Numit colonel în iunie 1861, el formează un regiment de cavalerie cherokee pe care îl pune în serviciul armatei confederate.
Watie este promovat general de brigadă în mai 1864, primind comanda Brigăzii nr. 1 Indiene. Circa 3.000 de cherokee vor servi Confederația, majoritatea sub ordinele sale.
Însă mulți alții vor rămâne fideli Uniunii nordiste, ceea ce va face ca, o dată în plus, poporul cherokee să se sfâșie singur.
Potrivit unor estimări, populația cherokee va ajunge de la 21.000 de locuitori, la începutul conflictului, la numai 14.000.
După război, Stand Watie devine membru al Delegației Cherokee de Sud, în timpul negocierilor „Cherokee Reconstruction Treaty” din 1866.
Apoi se întoarce pe pământurile sale unde moare pe 9 septembrie 1871, fără a mai reuși să-și refacă averea.