Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Povestea portofelului pierdut în Antarctica și reîntors la proprietar după o jumătate de secol
Articole online

Povestea portofelului pierdut în Antarctica și reîntors la proprietar după o jumătate de secol

Cincizeci și trei de ani mai târziu, totuși, bărbatul din San Diego, ajuns acum la vârsta de 91 de ani, și-a recuperat portofelul împreună cu însemnările din cadrul misiunii sale de 13 luni ca meteorolog al Marinei în Antarctica, în anii 1960.

„Am rămas mut”, a declarat Grisham pentru San Diego Union Tribune, după ce sâmbătă, 6 februarie 2021, a reintrat în posesia portofelului pierdut.

„A fost un lung șir de persoane care m-au căutat și m-au localizat.”

Portofelul conținea legitimația US Navy, carnetul de conducere, un cartonaș cu regulile de urmat în cazul unui atac nuclear, biologic sau chimic, un bon pentru o rație de bere, o declarație fiscală și recipise ale banilor trimiși acasă soției.

Grisham, care a copilărit în Douglas, Arizona, a intrat în marina militară americană în 1948. A devenit tehnician meteo și apoi meteorolog.

A fost trimis în Antarctica în cadrul Operațiunii „Deep Freeze”, care asista oamenii de știință civili, debarcând pe continentul înghețat în octombrie 1967.

Era trecut de treizeci de ani, căsătorit, cu doi copii.

La un moment dat, în perioada de treisprezece luni petrecută în Antarctica, Grisham și-a pierdut portofelul și a uitat de el după o vreme.

Acesta a fost descoperit în spatele unui fișet în anul 2014, cu ocazia demolării unei clădiri de la Stația McMurdo de pe Insula Ross din Antarctica.

Pentru a-l descoperi pe proprietar, a fost nevoie de o sumedenie de e-mail-uri, mesaje pe Facebook și scrisori schimbate de un grup de persoane entuziasmate de această activitate de detectivi amatori.

Stephen Decato și fiica sa, Sarah Lindbergh, ambii din New Hampshire, și Bruce McKee de la o Fundație non-profit din Indiana, mai fuseseră angajați ulterior într-o acțiune similară, pentru a-i returna proprietarului o brățară de identitate a Navy Service.

Decato a văzut brățara într-un magazin și a cumpărat-o. Fiica sa a aflat apoi de Fundația McKee, care se ocupa de activitatea veteranilor. Prin aceasta, l-a descoperit pe proprietar și i-a returnat brățara.

Decato a lucrat pentru o agenție care efectua cercetări în Antarctica. Fostul său șef, George Blaisdell, aflând despre povestea cu brățara, a decis să îi trimită lui Decato două portofele descoperite la demolarea de la McMurdo.

Lindbergh l-a contactat din nou pe McKee, care l-a rândul său l-a contactat pe Gary Cox, de la Asociația Serviciului Meteo Naval, un grup din care făcuse parte Grisham.

După 53 de ani, bătrânul de 91 de ani și-a primit înapoi portofelul.

Al doilea portofel a fost returnat unei familii a unui bărbat care murise în 2016.

Povestind despre perioada petrecută pe continentul înghețat Grisham a spus că este greu de înțeles imensitatea și depărtarea Antarcticii.

Un lux cotidian îl reprezenta paharul de Martini de după program. Un alt privilegiu era o discuție săptămânală prin radio, pe unde scurte, cu soția sa, Wilma.

Grisham s-a pensionat din marină în 1977 și a trăit în Monterey, California, unde Wilma a murit în 2000. S-a recăsătorit în 2003 cu Carole Salazar, mutându-se în San Diego.

Registration

Aici iti poti reseta parola