Monroe continuă să poarte scandaloasa rochie strâmtă, cu strasuri, în care, cu puțin timp înainte, îi cântase lui Kennedy „La mulți ani, domnule președinte” la Madison Square Garden, pe 19 mai 1962.
În fotografie, președintele Kennedy, al cărui cap este ușor aplecat, privește în jos, în timp ce o ascultă pe Monroe. Fratele acestuia, Robert Kennedy, stă mai departe de cuplu, privind.
Cântărețul Harry Belafonte se află și el, mai în spate, în vreme ce istoricul Arthur Schlesinger Jr., care era consilierul lui Kennedy la Casa Albă, zâmbește.
Fotografia a fost făcută în casa din Manhattan a producătorului executiv de filme, Arthur Krim, și a soției sale, Mathilde.
Existența imaginii a rămas necunoscută timp de mai multe decenii.
Anthony Sherman era unul dintre agenții Secret Service aflat în misiune în acea seară. El își amintește pentru Rare Historical Photos:
„O, Doamne! Nu voi uita niciodată acea seară. Fusesem repartizat la punctul de control al casei particulare unde avea loc petrecerea. Îmi amintesc mașina oprind brusc, ușa deschisă și cum din ea cobora această femeie incredibil de frumoasă, Marilyn Monroe, cu acel bărbat mai în vârstă (Isadore Miller, tatăl lui Arthur, fostul ei soț – n.r.), «partenerul» ei din acea seară, un bărbat pe care îl adora și pe care îl numea «tati».”
Și Sherman își continuă relatarea:
„Purta acea rochie – sau ce era – era mai degrabă o chestie transparentă pe care o purtase și pe scenă. Ce șoc! Toată lumea a rămas împietrită privind la ea, când a coborât din mașină și s-a îndreptat spre intrare.”
„A urcat până la mine. Aveam o listă cu persoanele care fuseseră invitate, iar ea mi-a spus: «Hello, sir, sunt Marilyn Monroe». (…) Ne-am zâmbit și, în timp ce o lăsam să treacă, m-am gândit: «Uau. Lucram pentru președintele Statelor Unite, așa că fiecare moment era istorie. Însă, asta? Asta era istorie pentru mine».”
La rândul său, Mathilde Krim, gazda din acea seară, și-a reamintit:
„Marilyn a venit îmbrăcată într-un dres colant acoperit cu strasuri, care arătau de parcă ar fi fost lipite direct pe piele, deoarece dresul era de culoarea pielii.”
Faimoasa rochie fusese creată de Jean Louis și costase la vremea respectivă 1.440,33 dolari, echivalentul a 10.000 de dolari de astăzi.
Rochia era atât de mulată încât Marilyn abia a putut să o îmbrace. Oricum, nu a putut purta nimic pe dedesubt.
După ce Monroe a cântat „Happy Birthday, Mr. President”, JFK a urcat pe scenă pentru a-i mulțumi și a zis:
„Acum pot să mă retrag din politică după ce mi s-a cântat La Mulți Ani atât de dulce și de sincer.