Iată o destăinuire a făcută de Pola Negri pe care am găsit-o în „Realitatea ilustrată” din 4 aprilie 1929:
Caracterul banal al primei mele întâlniri cu Charlie Chaplin, nu lăsa să se întrevadă nimic din ceea ce urma să devenim unul pentru altul, adică mai mult decât prieteni.
La acea epocă, natural că auzisem de el, dar nu-1 văzusem pe ecran şi cu atât mai puţin nu-l întâlnisem în persoană.
Într-o seară, luam masa împreună cu două prietene americane la palatul Heinroth, unul din cele mai selecte restaurante din Berlin.
Întâlnirea
Deodată tovarăşul meu, care era cu noi la masă, se ridică şi gesticulând se îndreptă spre uşă unde tocmai intrau doi domni.
– Dar bine Charlie ce faci tu aici? Hai la masa noastră, se adresă el celui mai scund dintre ei.
Câteva minute mai târziu, făcusem cunoştinţa lui Charlie Chaplin. Îmi făcu imediat o impresie excelentă. Un om cu maniere frumoase şi foarte cult.
Fiind lângă el, începu să-mi adreseze complimente şi când află că am fost elevă la şcoala de balet din Petrograd, se entuziasmă şi mă rugă să-mi arăt talentul, dansând.
Protestai, spunând că o asemenea exibiţie n-ar fi nimic nou pentru ei.
El se ridică insistând să facem împreună câţiva paşi, pentru a arăta prietenilor noştri ceva original.
Consimţii râzând. Executarăm împreună, o parodie de dans clasic şi un dans nou rus.
Charlie este un dansator minunat.
În timpul şederii sale la Berlin, el jucă fragmente din „Hamlet” şi ,,Macbeth“ cu interpretare demnă de cel mai mare tragedian.
Avurăm ocazia să cunoaştem talentul său de mimică comică şi tragică. El a arătat îndeajuns talentul său în film.
Dar Chaplin a avut totdeaunea ambiţia secretă de a juca roluri mari, mai ales „Hamlet”.
Pentru acei care îl cunosc, această ambiţie e considerată ca o glumă. Dar prietenii săi ştiu, că în rolul lui Hamlet, rol care cere o mare putere de creaţie, Chaplin ar şti să se arăte la înălţimea renumelui său.
E un om extraordinar, cântă la vioară ca un virtuoz. Totdeauna eram în apropierea lui, în timpul scurtei sale şederi la Berlin, unde venise pentru a organiza reprezentarea filmului său „Puiul”.
Revederea
Îl revăzui câteva luni mai târziu la Hollywood, unde îmi făcu o primire
măreaţă (…)
Au fost zile aurite. În curtea pe care mi-o făcea, în lucrul său, punea totdeauna o fermecătoare notă de neprevăzut.
Într-o seară, discutarăm asupra muzicii şi-mi arătai preferința pentru muzica havaiană.
Cum iubeam ritmul ei exotic, străin, mă afecta profund.
Noaptea următoare la orele două, deodată fui trezită de muzica unei orchestre havaiene.
Serenada
Charlie angajase muzicanţi pentru a-mi face o serenadă sub fereastra camerei. În acel moment, detestam pentru prima dată muzica.
Avusesem o lungă zi de lucru şi somnul îmi părea preferabil muzicii.
Aș putea să vă povestesc încă de mii şi mii de surprize, pe care mi le-a făcut.
Nu ştiam niciodată ce va mai imagina.
Hotărât, Charlie a fost un minunat amic.
Îl vedeam adesea. Mi se dădeau roluri de „stea” în filme, unul după altul.
Lunile treceau, active şi pline de emoții, fiecare rol mă interesa mai mult decât cel precedent şi fiecare îmi lua o parte din viaţa mea.
Chiar în această perioadă de activitate, ma întâlneam regulat cu Charlot în ateliere şi am putut să-l văd lucrând. Avea mare încredere în părerea mea.
În timpul lucrării filmului ,,O femeie din Paris”, el nu juca, dar organiza punerea în scenă cu o scrupuloasă atenţie.
El nu voia să lase să treacă o singură scenă fără sa mă fi consultat şi să-mi ceară părerea fie bună
sau rea.
La acea epocă el construia o măreață locuinţă pe colinele din Beverly unde aveam să locuiesc ca soţia sa.
Ceea ce însă nu s-a întâmplat niciodată, o altă femie îmi luă locul…
Pola
Pola Negri, născută pe 3 ianuarie 1897 în Leipe, Imperiul German, a murit pe 1 august 1987, în San Antonio, SUA. A fost o actriță americană din era filmului mut.
