Poate că JFK ar fi scăpat din atentat dacă gărzile de corp nu erau mahmure

 

La aproape 60 de ani de la tragedia din Dallas, misterul este departe de a fi elucidat. Dimpotrivă, teoriile se înmulțesc. Una afirmă că agenții Secret Service au reacționat atât de lent pentru că se aflau după o noapte de băutură.

22 noiembrie 1963, ora 12.30. John F. Kennedy defilează, alături de soția sa, la bordul unei limuzine decapotabile, pe bulevardele din Dallas. Spre groaza generală, două gloanțe îl lovesc pe președinte în plin. Acesta moare la spital peste numai câteva minute.

Lucrurile acestea sunt îndeobște cunoscute. Ceea ce puțini au remarcat este însă reacția neobișnuit de întârziată a gărzilor de corp. Cinci secunde s-au scurs între cele două focuri de armă. În mod normal, un interval suficient de mare pentru ca un agent să-l acopere pe președinte cu corpul său, împiedicând astfel să fie lovit de a doua împușcătură. De data aceasta, gărzile de corp din limuzină rămân împietrite. Nici agentul din spatele mașinii nu are vreo reacție.

Pentru Abraham Bolden, membru al echipei de securitate a președintelui, dar care nu era de serviciu în acea zi, motivul acestei lipse de reacție este evident:

„Reflexele lor erau clar afectate, mai întâi prin lipsa somnului, și apoi din cauza faptului că unii dintre ei probabil băuseră”, declara Bolden pentru Vanity Fair în 2014.

Într-adevăr, din cei 28 de agenți aflați atunci în misiune, 9 băuseră în ajun. Bolden, autorul unei cărți răsunătoare despre asasinarea lui Kennedy, intitulată The Echo from Dealey Plaza, apărută în 2008, spune că băutura era un lucru obișnuit în rândurile gărzilor de corp prezidențiale:

„Când ne aflam într-o o deplasare, primul lucru pe care îl făceau era să se aprovizioneze cu băutură.”

Dar tragedia de la Dallas mai ascundea ceva: condițiile de muncă ale agenților și legea omertei care domnea în Secret Service, unde orice urmă de emoție sau semn de slăbiciune erau ascunse. În cartea sa din 2010, Kennedy Detail. JFK’s Secret Agents Break Their Silence, agentul Gerald Blaine, arată că lipsa de somn era și ea un lucru obișnuit.

„Să lucrezi 16 ore în șir devenise ceva banal de când Kennedy era președinte. Schimburile de opt ore funcționau doar când eram la Casa Albă. Dar, în deplasări nu exista suficient personal.”