Primarul comunei Ditrău, Puskás Elemér, a precizat, miercuri, pentru Agerpres, că documentul „este semnat de aproximativ 2.000 de persoane”, toate fiind din comună, şi a fost depus de preotul capelan Bíró Károly şi de aproximativ 25 de localnici, care au strâns semnăturile.
În petiţia menţionată, se cere angajatorului „să facă publice şi să prezinte reprezentanţilor localnicilor copiile după actele cu privire la calificarea profesională a celor doi angajaţi dintr-o terţă ţară”, precum şi „să prezinte Consiliului Local al comunei Ditrău actele personale şi adeverinţele medicale stabilite prin lege ale celor doi angajaţi dintr-o terţă ţară”.
Șomajul și forța de muncă străină
De asemenea, i se mai cere patronului brutăriei „să nu angajeze forţă de muncă străină, în situaţia în care şomajul din comună depăşeşte două procente şi să contribuie astfel la prevenirea imigrării tinerilor”.
Totodată, în petiţie se solicită angajatorului „să-şi ceară scuze în mod public de la locuitorii din Ditrău pentru prejudicii aduse bunei sale reputaţii, prin faptul că a ales calea mass-media în loc să rezolve problemele ivite pe plan local, de la preotul capelan care a acceptat rolul de mediator doar la cererea credincioşilor, în speranţa unei soluţii paşnice, însă, ulterior a fost stigmatizat ca urmare a ştirilor mediatice şi a conţinutului denaturat al acestora, de la foştii angajaţi, pe care i-a prejudiciat prin comportamentul său ilegal”.
În document i se mai cere patronului brutăriei să respecte Codul Muncii, dar şi „să despăgubească angajaţii prejudiciaţi şi jigniţi, în mod retroactiv, pentru cinci ani”.
De asemenea, i se solicită angajatorului „să respecte principiul statului de drept, democraţia, libertatea de exprimare, libertatea religioasă, autodeterminarea, să aibă în vedere şi să respecte în primul rând liniştea, respectul de sine, interesele publice, cultul religios şi tradiţiile locuitorilor din Ditrău”.
Mediatorul
Primarul Puskás Elemér a ţinut să puncteze că el are rolul de mediator între firmă şi oamenii care s-au revoltat împotriva firmei şi că petiţia nu conţine nimic care să vizeze atribuţiile primarului.
În legătură cu atmosfera din comună, primarul a spus că este mult mai liniştită.
„Atmosfera este mult mai liniştită decât ceea ce a fost între miercuri şi sâmbătă (29 ianuarie – 1 februarie, n.r.), zilele acelea a fost foarte încinsă atmosfera. Dar acum oamenii au mai înţeles că nu sunt migranţi, că sunt muncitori. Bineînţeles că mai sunt care tot se revoltă”, a spus Puskás Elemér.
Legat de venirea celui de-al treilea muncitor din Sri Lanka, spune că nu a primit nici un semnal negativ şi a ţinut să puncteze că muncitorii sri-lankezi stau la Gheorgheni şi că nu ştie dacă sunt locuitori din Ditrău care să-i fi văzut pe aceştia altundeva decât la televizor.
Comunicare prin presă
Directoarea brutăriei din Ditrău, Köllő Katalin, a declarat, pentru Agerpres, că petiţia nu a ajuns încă la firmă şi că i se pare normal ca cineva să o aducă sau să o trimită la sediu, nu să afle din presă despre conţinutul ei.
„Noi nu am fost anunţaţi, am aflat din presă că a fost depusă de nişte localnici, am auzit duminică că vor să o depună şi este gata, dar nu ştiam cui va fi predată.
Am văzut conţinutul (în presă n.r.) şi aşteptăm să ne anunţe şi pe noi. Noi credem că aşa ar fi corect, ca petiţia să fie adusă la sediul nostru sau să fie trimisă.
Nu ştiu ce legătură are primarul cu firma noastră, nu înţelegem, chiar dacă el este mediator.
Dacă ne este adresată, cred că ar trebui să vină cineva, reprezentanţii locuitorilor care au semnat sau cine a strâns semnăturile, atunci să vină la noi şi să ne predea personal, cu semnătură”, a afirmat Köllő Katalin.
Aceasta a spus că firma va răspunde oficial atunci când va primi petiţia, dar a ţinut să puncteze că nu va cere scuze localnicilor, pentru că nu a făcut nimic rău.
Fără scuze
„Nici într-un caz nu vom cere scuze de la localnici, pentru că noi credem şi suntem convinşi că nu am făcut niciun rău.
Angajaţii noştri nu mai locuiesc în Ditrău, e foarte important.
Nu au pentru ce să-i deranjeze, ei sunt în Ditrău doar în timpul de lucru. Nu ştim din ce cauză încă îi deranjează”, a precizat Köllő Katalin.
Despre solicitarea de a face publice diplomele şi actele medicale ale sri-lankezilor, directoarea firmei a spus că nu va face acest lucru, întrucât este vorba de documente personale, care au fost verificate de instituţiile cu atribuţii în domeniu.
„Actele lor au fost verificate, au diplome, care sunt acte personale. Cum nu a cerut de la mine nimeni diploma de la brutarul ungur sau de la brutarul român, atunci de ce cere actele lor? Sunt documente personale”, a spus aceasta.
Referitor la solicitarea de a nu angaja forţă de muncă străină, în situaţia în care şomajul din comună depăşeşte două procente, Köllő Katalin a spus că are nevoie de muncitori calificaţi şi că, în două luni de zile de când a anunţat existenţa a trei posturi vacante, niciun localnic nu a venit să se angajeze.
„Suntem totuşi în România”
Ea a mai adăugat, referitor la faptul că petiţia făcută publică este scrisă în limba maghiară, că „suntem totuşi în România” şi a punctat că răspunsul oficial va fi în română, dar va fi tradus şi în maghiară, pentru ca toată lumea să înţeleagă.
Angajarea a doi muncitori sri-lankezi la brutăria din Ditrău, cea mai mare din zona Gheorgheni, a stârnit nemulţumirea unei părţi a locuitorilor, care au spus că le e teamă că în comună vor veni mulţi migranţi, care să le impună propria cultură şi să le pună în pericol siguranţa.
Doi proprietari de locuinţe unde au fost cazaţi muncitorii sri-lankezi au primit ameninţări de la localnici, astfel încât patronii fabricii de pâine au decis să îi mute pe aceştia la Gheorgheni.
De asemenea, a fost creat un grup pe Facebook, care poartă numele „Migráns mentes ditrot akarunk” („Vrem un Ditrău fără migranţi”), în care au fost postate mai multe mesaje împotriva celor doi.
Situaţia în comună a devenit tensionată, iar pe 29 ianuarie, aproximativ 200 de localnici, în frunte cu preotul capelan romano-catolic, Bíró Károly, s-au adunat pentru a cere, în şedinţa Consiliului Local, discutarea acestei probleme.
Întrucât chestiunea nu era pe ordinea de zi, iar sala de şedinţe era neîncăpătoare, s-a luat decizia să se ia în discuţie aceste nemulţumiri la o adunare populară.
Ulterior, în cadrul forumului, oamenii au spus că, de fapt, sunt nemulţumiţi de patronul brutăriei, pentru că nu oferă condiţii corespunzătoare de muncă, nu acordă salarii decente şi se poartă urât cu angajaţii.