Personalități închise de comuniști. Poetul din Caracal devine informator după pușcărie

 

A fost arestat la 10 noiembrie 1956 de către Direcţia Anchete din M.A.I. pentru uneltire contra ordinii sociale, conform art. 195 cod penal.

Cu aceeaşi strângere în braţe ştergeam toate versurile sale de mai târziu, pseudonaţionaliste şi partinice, pe cari le văzusem destul de des publicate după eliberarea noastră, în presa literară, şi ce pledau grăitor pentru depărtarea lui de idealurile foştilor deţinuţi politici.

Le ştergeam dintr-o singură mişcare, cotropit pe neaşteptelea şi iarăşi de prea marea mea dragoste de ieri.

Ceea ce urmă dovedi că îmi răspundea cu o iubire la fel de caldă, deşi prezentă numai prin aluzie.

– „Ce faceţi, domnule Carianopol!?”, l-am întrebat retoric, aşteptându-mă să mă convoace, drept răspuns, la o întâlnire fără de capăt, pentru a ne împărtăşi, după moda penitenciarelor, vieţile, succesele şi înfrângerile.

Bătrânul poet „pe linie” mi-a răspuns clar, sec şi la obiect:

– „Mă grăbesc să ajung la cenaclul M.A.I.”.

De ce mi-a spus-o? Credeţi că se mândrea cu asta? Imposibil.

Voia să se legitimeze în faţa mea, pe de-a-ndoaselea, adică să mă pună în gardă: Fără înduioşări idioate! Nu mai sunt acelaşi. Dacă nu ţii seama de acest avertisment, mă vei obliga să te dau pe listă. Fii om serios şi păzeşte-te de mine! Am trecut de cealaltă parte a baricadei. Cu un denunţ te pot împuşca.

Mi s-a mai întâmplat de două ori în viaţă, ca prieteni buni şi care mă preţuiau să mă vestească asupra faptului că deveniseră peste noapte informatori. Pentru aceasta, slavă lor!

În rest, ştie-i Dumnezeu unde le stă mântuirea”.

Biografia

Virgil Carianopol s-a născut pe 26 martie 1908 la Carcal. După ce a urmat primii ani de școală la Caracal (1916-1922), s-a înscris la o școală militară de artificieri din București (1924-1930).

Între 1934 și 1938 a audiat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. A lucrat ca salariat civil în diferite servicii ale armatei.

Virgil Carianopol a colaborat la revista „Viața literară”, condusă de George Murnu, revistă la care colabora masiv și Radu Gyr, sub pseudonimul Tartacot.

A fost afiliat la un moment dat grupului avangardist de la „unu”, apoi s-a reprofilat după 1936 pe tradiționalism, iar versurile sale postbelice au fost fie etichetate oarecum „neoclasice”. În plus, a mai fost afiliat și imagismului, fie el din descendența lui Ilarie Voronca sau a lui Serghei Esenin.

Astfel, opera sa include versuri avangardiste (Un ocean, o frunte în exil), lirică neoclasică, tradiționalistă (Flori de spini, Elegii și elegii) și care exaltă sentimentul național (Ștergar Românesc), precum și memorialistică (Scriitori care au devenit amintiri).

A murit pe 6 aprilie 1984, fiind înmormântat la cimititul Bellu.

Biblioteca din Caracal îi poartă numele din 1998.