Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Personalități închise de comuniști. Poetul din Caracal devine informator după pușcărie
Articole online

Personalități închise de comuniști. Poetul din Caracal devine informator după pușcărie

Apucase să răsfoiască un volum recent editat şi îi rămăsese sufletul între paginile lui nemistuite după plac şi nevoie lăuntrică. (…)

Virgil Carianopol a fost unicul poet întâlnit în întreaga-mi existenţă, care a preţuit suficient o poezie de-a mea, dintre cele concepute în temniţă, pentru a o învăţa pe de rost. Titlul ei era: „Năvile”(…)

Nu am făcut schimb de curtoazie şi preţuire poetică reciprocă, eu neavând cum învăţa poezii de-ale lui Virgil Carianopol, pentru că, suferind şocul detenţiei, mi-a explicat, nu-şi mai amintea nici una, iar de creat altele, încă nu sosise momentul s-o facă.

Acestea au fost conjuncturile ce l-au promovat pe Virgil Carianopol printre cei mai dragi foşti colegi ai mei de închisoare.

În timp, la destui ani după momentul întâlnirii noastre, ajunsesem singurul specialist român în chestiuni de istorie, cultură şi civilizaţie armeană.

Universitatea Populară, cu sediul la Fundaţia Dalles, mi-a oferit şansa unui ciclu de şapte conferinţe, susţinute într-o aulă a Muzeului de Istorie a României (fosta Poştă Centrală).

Cred că se desfăşurau la o distanţă de două săptămâni una de cealaltă. În răgazul ce-mi rămânea, mă ocupam să asigur materialele foto pentru realizarea diapozitivelor necesare următoarei întâlniri cu publicul meu. În vederea acestui scop, mă prezentam la Fundaţie, unde luam legătura cu metodistul delegat să mă ajute.

Într-o bună zi, intrând eu în birou, cu buna dispoziţie de bănuit în atari condiţii, peste cine îmi cad privirile? Peste domnul Virgil Carianopol, şezând la o masă, faţă-n faţă cu o altă metodistă din acel birou.

– „Domnule Carianopol!!!…”, m-am repezit de gâtul lui, să-l sărut cu ardoare. Depuneam în acea îmbrăţişare toată recunoştinţa ce i-o datoram pentru a-mi fi luminat temniţa cu convorbirile sale despre Poezie.

Pagini: 1 2 3

Registration

Aici iti poti reseta parola