Patru copii deodată la Pătârlagele. Nașterea care a emoționat România interbelică

 

Constantin Gerea și Smaranda Soare din Pătârlagele se cununau pe 3 martie 1937 pentru a legitima astfel pe cei patru copii ai lor, născuți o dată cu șase săptămâni înainte.

Propaganda guvernamentală nu stătuse cu mâinile în sân și făcuse un mare eveniment din nașterea de la Pătârlagele, mai ales că era în vogă, la cinematografe, filmul despre naștere deodată a cinci copii ai familiei Dionne, în Canada.

Treaba e că mama celor patru bebeluși mai avea patru copii din alte două căsătorii, iar tatăl doi din relația anterioară.

Cvadrupleții au avut parte de o îngrijire demnă de niște vedete, însă ceilalți frați mai mari au fost lăsați în săracia părinților. care tocmai își uniseră destinele în fața lui Dumnezeu.

Toată presa a scris câteva luni despre marele eveniment de la Pătârlagele. Dar, după ce nu a mai folosit propaganda, a fost dat uitării.

O relatare în presa vremii

“PATRU COPII DE-ODATĂ nu e un titlu de film! Pentru cele cinci Dionne s’a ticluit un scenariu, iar banda am vizionat-o de curând într’unul din cinematografele din centru. Se chema: “CINCI COPII DE-ODATĂ!”.

Fără să își fi pus în gând să concureze America (ar fi o utopie, în oricare domeniu), Mihai Gerea – zămislitorul celor patru gemeni din Pătârlagele, acum o persoană, oricum, celebră, are dreptul să ceară totul pentru odoarele minuscule, cărora le-a dăruit viaţa!

Chiar să fie filmate, în cadrul artistic al unui scenariu de cinema! (…)Sărmanul om, sărac lipit, avea destule odrasle prin preajmă-i. În începutul de căsnicie ce l-a pornit cu Smaranda Floare, Mihai Gerea aducea cu el patru țânci iar ea, zestre de pe urma altor doi bărbaţi – Constantin Căpriş și Radu Soare – împlinea jumătatea duzinei: Şase la un loc!

Dacă aşteptau cumva vreo minune, apoi nu dinspre partea copiilor o adăstau! Guri destule pentru codrul de mămăligă şi fiertura puţină de pe vatră!Le-am văzut casa, ograda, mica şiră de paie…

Vremuirea cea mai amarnică: sărăcia, și-a lăsat urmele, săpate adânc. Și citești bine de tot în toată așezarea aceasta, o gospodărie de munte, că nu copilași își doriau oamenii acestia. Când l-a primit soț în fața firii pe bărbatul al treilea, Smaranda Soare și-a dorit o viață nouă, o rostuire alta decât până atunci…

Avea nevoie de un braț vânjos alături de ea, care să desțelenească pământul puțin, să aducă pâine pentru gurile flămânde.
– În satul nostru – îmi spune ea – afli un chip să hrănești șase copilași. Ne-am întovărășit cu gând să ne creștem copiii. De-acu, alții nu mai așteptăm… Nici eu, nici omul meu… Acu, cică or să ne dee pământ și loc de casă…
– Odată cu copiii și norocul…
– De copii nu ne pare rău… Că micuții cresc și multe nu le trebuie… Dac’a vrut Dumnezeu! Ploaie să fie la vreme și pâine…
– V’ajută și cei mari! Mai trimit și sufletele milostive, de prin țară!
– Au trimis, nu-i vorbă! Dar tot lucruri de prisos!

Are dreptate femeia. Le trebuiesc oare, în clipa de față, celor patru păpuși, ghetuțe, rochițe de mătase, training-uri, jucării ? Micuții nu s’au dumirit încă de minunea vieții, care le pulsează în inimioarele cât lăstunii. Ochișorii lor, atrași de lumina întraurită a soarelui, se întorc înspre ferestre, asemeni florilor din glastre.

Simplu fototropism! Mai mult nu încearcă prichindeii, decât să îngurgiteze laptele din lingurițe, de opt ori pe zi!(…)” (“Realitatea Ilustrată” – 17 martie 1937)

Parteneri