Era sfârșitul unui război civil de trei ani, care a costat Spania 400.000 de morți și tot atâția exilați.
Era de asemenea sfârșitul „Republicii Democratice a muncitorilor din toate clasele”, născută în 1931.
Hitler și Mussolini au susținut rebeliunea naționalistă, iar Stalin guvernul. Londra și Parisul s-au abținut să intervină direct, dar au trimis arme regimului republican comunist de la Madrid.
„El Caudillo” va instaura în Spania un regim de mână forte, însă, spre deosebire de Hitler și Mussolini, care promovau ateismul, guvernarea lui Franco va avea o puternică amprentă catolică și monarhistă.
Mai mult, cu înțelepciune, invocând epuizarea țării sale după războiul civil, Franco va ține Spania departe de Al Doilea Război Mondial.
Și îl va refuza categoric pe Hitler, atunci când acesta va veni să-i ceară permisiunea de a le lua Gibraltarul englezilor. O palmă diplomatică la adresa lui Churchill, care îi sprijinise pe comuniști.
Această rezervă va permite franchismului să supraviețuiască prăbușirii Axei Roma – Berlin, chiar dacă cu prețul unei lungi izolări diplomatice.
Franco a rămas la conducerea Spaniei până la moartea sa, în 1975. Conform dorinței sale, după moartea sa, a fost instaurată monarhia, prin înscăunarea regelui Juan Carlos I, din dinastia de Bourbon.
