Papa emerit Benedict al XVI-lea nu a participat la un recviem organizat în Catedrala din Regensburg, Germania, pentru fratele său mai mare, Georg, în schimb a urmărit slujba online, informează Agerpres.
În iunie, Benedict, în vârstă de 93 de ani, a făcut o vizită surpriză în Germania natală pentru a-şi vizita fratele grav bolnav, de asemenea preot. Cei doi erau foarte apropiaţi.
Recviemul a avut loc la catedrala din Regensburg, unde Georg Ratzinger a fost directorul faimosului cor de băieţi Regensburger Domspatzen între 1964 şi 1994.
Numărul participanţilor la înmormântare a fost limitat din cauza pandemiei de coronavirus.
Printre persoanele prezente s-au numărat secretarul personal al lui Benedict, Georg Gaenswein, şi cardinalul Reinhard Marx, arhiepiscop de Freising şi Munchen.
Papa Francisc i-a transmis o scrisoare papei emerit Benedict al XVI-lea în care şi-a exprimat condoleanţele pentru decesul fratelui său.
Suveranul pontif a subliniat că se roagă pentru sufletul decedatului, dar şi pentru ca Benedict să primească consolare divină prin credinţa creştină.