Clement a orbit în al doilea an de mandat, în 1932, într-un moment în care se afla deja imobilizat la pat. Astfel, el s-a bazat aproape în intregime pe cardinalii săi.
Omul său de încredere a fost nepotul său, cardinalul Nali Maria Corsini. Acesta s-a ocupat de dorința Papei de a construi cea mai frumoasă fântână din Europa.
Finalizată după moartea ea, ea a purtat numele de Fontana di Trevi, scrie history.info.
Era un singur obiectiv dintr-o serie de creații arhitecturale comandate de Papă pentru înfrumusețarea orașului Roma.
Clement a aparținut familiei aristocrate Corsini, din rândul căreia s-a evidențiat sfântul medieval Andrea Corsini.
Papa Clement, al cărui nume de naștere a fost Lorenzo Corsini, a fost ales la vârsta de 78 de ani, iar mulți erau convinși că vârsta și starea sa de sănătate îl vor împiedica să aibă un mandat prea lung.
S-au înșelat. Orb și imobilizat la pat, Clement al XII-lea a rezistat zece ani în fotoliul de Papă.
Din punct de vedere istoric, mandatul său se remarcă prin prima condamnare papală a francmasoneriei în 1738.