Dacă în Ucraina vestică regiuni ca Lvov (fostul Lemberg) nu fuseseră niciodată rusești, chiar și în Ucraina estică tendința de independență era puternică și se hrănea din trei himere: cea a ponderii economice a republicii care producea 25% din PIB-ul URSS; cea a poziției geografice, între Europa Occidentală și Rusia, riverană la Marea Neagră și cea a ajutorului pe care nu avea cum să nu-l primească de la țările occidentale, în special de la SUA, care abia așteptau să apară, în estul Europei, o mare putere prietenă, rivală Rusiei.
Omul forte al Ucrainei era un nomenclaturist care condusese secțiile ideologice ale Partidului Comunist Ucrainean înainte de a se trezi mare naționalist, Leonid Kravciuc (foto).
El socotea că republica sa poate deveni unul dintre actorii majori ai politicii europene și mondiale nu numai datorită mărimii și populației, comparabile cu ale Franței, ci din cauza arsenalului nuclear.
Pe teritoriul Ucrainei, scria Pierre Lorrain, armata sovietică dispunea de 1240 ogive nucleare, adică de două ori mai mult decât Franța și Marea Britanie la un loc, 33 de bombardiere strategice, echipate cu 600 de rachete și bombe atomice și aproapre 3000 de muniții tactice, în total aproximatic 5000 de focoase nucleare.
De asemenea, mai era puternica flotă sovietică din Marea Neagră cu peste 500 de nave și submarine.
Ucraina independentă spera că putea păstra măcar jumătate din această armată.
Tot Piere Lorrain scria că „toate aceste vise de putere veneau din necunoașterea realităților lumii contemporane. Conducătorii, învățați cu statisticile triumfaliste, erau convinși că, în ciuda problemelor de productivitate legate de îmbătrânirea infrastructurilor și demotivarea mâinii de lucru, URSS reprezenta un adevărat gigant economic.
Era suficient, așadar, să se înlocuiască ideologia cu profitul, adică planificarea cu economia de piață, pentru ca totul să funcționeze, uitând că în sistemul pe care urmăreau să-l introducă important nu era să produci (mai ales armament), ci să fabrici articole vandabile la prețuri competitive”.
Erorii economice i se adăuga și o eroare geopolitică.
Kravciuk credea că SUA și aliații lor occidentali vor susține politic și financiar Ucraina independentă ca să devină rivala „dușmanului” traditional, Rusia.
Or, văzut de la Washington, adevăratul adversar nu era țara, ci regimul, iar Elțîn părea mai credibil decât liderul ucrainean.
Mai mult, președintele Bush Sr., cu prilejul vizitei oficiale din iulie 1991 în URSS, precizase, la Kiev, că SUA nu găseau nicidecum interesantă destrămarea Uniunii Sovietice și îi sfătuise pe ucrainieni să nu adopte calea independenței.
În cazul în care destrămarea nu putea fi împiedicată, Statele Unite intenționau să facă tot ce puteau ca noile state să nu devină puteri nucleare.
În ciuda punerii în gardă, Kravciuc, care își rezervase deja un loc în istorie, a forțat destrămarea URSS.
Convins că va câștiga primele alegeri prezedințiale din Ucraina, de pe 1 decembrie 1991, el, care fusese până atunci doar președinte al parlamentului de la Kiev, nu era dispus să facă figurație într-un surogat de URSS.
Refuzând să intre în nou stat confederal propus de Gorbaciov, Kravciuk a antrenat și celelalte republici, inclusiv Rusia, în logica dezmembrării Uniunii Sovietelor.
Pe 8 decembrie 1991, când președinții celor trei surori slave – Elțîn pentru Rusia, Kravciuk pentru Ucraina și Șușkevici pentru Belarus, s-au întâlnit pe ascuns în pădurea Bielojev de lângă Minsk pentru a constata dispariția URSS, ei nu au pecetluit doar soarta lui Gorbaciov, ci și destinul propriilor lor state.
Visele de mărire ale Ucrainei s-au ciocnit foarte repede de constrângerile realității: țara depindea de Rusia pentru aprovizionarea cu energie, ajutorul Occidentului întârzia să vină deoarece nu se întreprindeau reformele economice, iar Kievul adoptase o politică de tocmeală cu SUA și UE în privința potențialului său nuclear și opririi centralei de la Cernobîl.
Americanii mai știau că o Ucraină integrată în Europa ar plasa Rusia în fața opțiunii de a rămâne ostilă și marginalizată, sau a se apropia de lumea occidentală, potrivit aforismului:
„Rusia nu poate fi în Europa dacă Ucraina nu este acolo, în timp ce Ucraina poate fi în Europa și fără Rusia”.
