Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Operațiunea secretă Neptun, 75 de dube transportă aurul României din calea Armatei Roșii
Articole online

Operațiunea secretă Neptun, 75 de dube transportă aurul României din calea Armatei Roșii

Pe 11 iunie Consiliul de Administrație hotărâse ca biletele disponibile din Administrația centrală să fie transferate la Sinaia, la casa de adăpost construită în acest scop pe Șoseaua Moroieni în Valea Izvoarelor.

Acolo, pe lângă bancnote, a fost dus și aurul, tot stocul metalic fiind transportat la Sinaia în perioada 16-18 iunie.

Pe lângă stocul prorpriu-zis, au mai fost depozitate acolo o casetă cu fracții de aur, provenit din cumpărări zilnice, 51 de casete cu aurul polonez, o casetă cu un buzdugan, o casetă cu aur primit în gaj de Serviciul titlurilor, două casete cu 11.371 piese ale Muzeului numismatic al BNR.

Stocul metalic dus la Sinaia, în 1870 de casete, cu o greutate brută de 194.444,080 kg, a fost depozitat în boxele cu nr. 14, 16, 18 și 20.

La 2 iulie 1941, numărul soldaților care apărau obiectivul BNR de la Sinaia sporise de la 20 la 48, plus un subofițer și un ofițer.

Pe 15 iulie 1943, Consiliul de Administrație a stabilit că:

„Având în vedere că lucrările noului local al BNR sunt îndeajuns de înaintate spre a garanta o siguranță deplină pentru tezurul Băncii, Consiliul decide mutarea aurului de la Sinaia la București pentru a fi depozitat în tezaurul noului local al BNR”.

Stocul de aur al BNR avea să rămână la București doar pentru un an, căci, așa cum reiese din corespondența conducerii băncii cu guvernul:

„Față de desfășurarea evenimentelor militare din Răsărit, am avut onoarea, încă din iunie 1943, a vă arăta că suntem preocupați de chestiunea punerii la adăpost a stocului nostru de aur, constând în 21 de vagoane (în cifră rotundă), care se află astăzi în întregime depozitat în localul nostru din București”.

După eșecul demerurilor diplomatice de transfer al tezaurului în Elveția sau în Turcia, în iulie 1944 BNR și Guvernul au desfășurat operațiunea secretă „Neptun”, prin care, între 8 și 23 iulie, 75 de dube au transportat la mănăstirea Tismana 4086 casete cu lingouri, monede și medalii românești și străine, inclusiv cele 51 de casete cu aur polonez.

Evenimentele de la 23 august 1944 au găsit cele 190,3 tone de aur fin depozitate în pivnița mănăstirii Tismana.

După amenajarea grotei din imediata apropiere a mănăstirii, în noaptea de 15 spre 16 septembrie 1944, aurul a fost mutat în grotă, care a fost astupată prin betonare.

 

Sursa: Evoluția stocului de aur al Băncii Naționale a României în perioada 1929-1945, Academician Mugur Isărescu (coordonator), Maria Constantinescu, dr. Brîndușa Costache, dr. Nadia Manea, Adriana Aloman, Elisabeta Blejan

Registration

Aici iti poti reseta parola