Operațiunea Jubilee: Un fiasco pedagogic pentru Aliați

 

În primăvara lui 1942, Statele Unite abia intraseră în război împotriva lui Hitler și a Axei Berlin-Roma-Tokyo, iar Churchill și Roosevelt se gândea deja la o debarcare pe coastele Mării Mânecii.

Așteptând ca toate condițiile să fie realizate, Churchill dorește să înmulțească operațiunile de hărțuire pe frontul occidental cu scopul de a susține moralul trupelor sale, dar și de a imobiliza în Vest cât mai multe divizii germane, permițând astfel ca pe frontul de Est sovieticii să poată rezista asaltului, scrie Herodote.

Portul Dieppe, ocupat de germani, este ales ca unul dintre punctele pentru un astfel de raid de diversiune. Situat între estuarele Senei și Sommei, el are avantajul să fie suficient de apropiat de coasta engleză pentru a permite un sprijin aerian.

Obiectivul misiunii era de a testa defensiva germană a Zidului Atlanticului și de a demonstra capacitatea Aliaților de a redeschide Frontul de Vest.

Va fi un fiasco sângeros, dar și o lecție importantă înaintea debarcărilor, de data aceasta reușite, din Africa de Nord, apoi din Italia și, în fine, din Franța, a căror serie va începe peste șase luni.

Operațiunea începe pe 19 august 1942, în jurul orei 04.30 AM, cu cinci asalturi simultane pe plajele de la Dieppe și din împrejurimi, pe o distanță de douăzeci de kilometri.

Pusă sub comanda generalului maior canadian John H. Roberts, operațiunea are numele de cod Jubilee.

Peste șase mii de soldați sunt angajați. Printre aceștia, 1005 membri ai forțelor de comando britanice, 50 de rangers americani, 15 francezi, grosul fiind format de 4,963 de soldați și ofițeri din Divizia a 2-a infanterie canadiană, din care regimentul franco-canadian de pușcași Mont-Royal. Acestora din urmă le revine misiunea de a da asaltul principal pe vasta plajă cu prundiș a portului normand.

Din păcate, un convoi german a reperat mai rapid decât fusese prevăzut cele 250 de nave ale flotei Aliate și dă alarma, astfel că factorul surpriză este ratat.

Crezând că este vorba de marea debarcare, pe care și germanii o așteptau, aceștia trimit de urgență la fața locului cele mai bune escadrile aeriene.

Opt sute de avioane Aliate și patru sute cincizeci germane se vor înfrunta în cea mai mare bătălie aeriană a celui de-Al Doilea Război Mondial, după Bătălia pentru Anglia.

Aliații pierd 106 aparate, față de numai 48, germanii.

Cum bateriile de coastă germane și Luftwaffe mătură fără istov plajele, pușcașii Aliați avansează cu greu. Un efect devastator asupra lor îl are prundișul răscolit de tirurile germane, care ricoșeacă asemenea unor gloanțe și este aproape la fel de ucigător.

Tancurile Churchill, debarcate din amfibii, par să aibă mai mult succes, trecând de plaje, dar, când ajung în câmp deschis reprezintă ținte ușoare pentru bateriile de coastă germane.

Nici operațiunile de pe flancuri nu au parte de mai mult succes. Singura lor reușită este distrugerea bateriei de coastă Hess de la Varengeville de către al 4-lea Comando britanic.

Debarcarea se transformă rapid într-o tragedie. La ora 11.00 AM, este dat ordinul de retragere. Aceasta se produce în dezordine și va lăsa în urmă 1197 morți și două mii de prizonieri, fără a mai socoti cele 46 de victime civile.

Aliații învață din acest eșec că viitoarele debarcări trebuie să aibă loc pe plaje depărtate de porturi. În schimb, pentru viitoarele debarcări, decid să fabrice porturi artificiale. Această tehnică a fost folosită cu succes în Normandia.

Parteneri