Pe 13 mai 1943, Aliații au înfrânt definitiv Afrikakorps ale mareșalului Rommel și au recucerit Nordul Africii. Premierul britanic Winston Churchill, adept al atacurilor „periferice” (Gallipoli – 1915, Narvik – 1940), plănuiește acum o debarcare în Europa de Sud. Locul ales este Sicilia.
Nu doar că insula din sudul Italiei era considerată o poziție strategică, dar debarcarea Aliaților ar fi fost diversiunea necesară pentru ca sovietici, pe Frontul de Răsărit să primească un moment de respiro.
În plus, debarcarea deschidea calea pentru o ocupare ulterioară a Italiei, care să provoace căderea celui mai bun aliat al lui Hitler, Mussolini.
La începutul lui mai, comandantul general al trupeor aliate, aprobă planurile definitive ale debarcării: 160.000 de soldați, 14.000 de vehicule, 4000 de avioane, 2500 de nave, 1800 de tunuri și 600 de tancuri, toate puse sub comanda generalului britanic Harold Alexander, adjunctul lui Eisenhower.
Operațiunea a primit numele de cod „Husky”.
Aceasta urma să cuprindă trei componente:
– o debarcare a armatei a VII-a americane sub comanda generalului Patton, în sud-sud-vestul insulei (Licata, Scoglitti, Gela);
– o debarcare a armatei a VIII-a britanice sub comanda generalului american Montgomery în peninsula Pachino și în golful Noto, în sud-estul Siciliei;
– susținerea debarcărilor de două grupuri navale.
În fața acestor forțe stau patru divizii italiene cărora li se adaugă alte șase divizii costiere, prost echipate, adică 200.000 de oameni cu totul.
La sfârșitul lui iunie, ajung în Sicilia și divizia XV Panzergrenadiere și excelenta divizie „Hermann Goering”.
După un bombardament intens al plajelor pe 9 iulie, debarcarea are loc în noaptea de 9 spre 10 iulie. La intrarea lor în Gela, americanii se lovesc de o puternică contraofensivă germană, spre deosebire de britanici care pătrund ca prin brânză prin liniile inamice, de-a lungul coastei, înspre Siracuza și Catania. Joncțiunea trupelor aliate este programată să se facă la Messina.
În câteva zile, soarta bătăliei pare hotărâtă. Cei 90.000 de germani care erau cantonați în vestul insulei se repliază spre Enna, un nod rutier strategic, având evident drept scop doar întârzierea pentru scrut timp a invadării peninsulei italiene, care părea iminentă și inevitabilă.
Trupele italiene cedează rapid: majoritatea sunt localnici italieni care nu au nici o tragere de inimă să moară pentru Mussolini.
Montgomery ordonă celor două brigăzi canadiene, care participase la debarcare alături de britanici, să taie calea nemților, îndreptându-se rapid spre centrul insulei.
Americanii, îmboldiți de șeful lor să ajungă la Messina înaintea englezilor, fac o demonstrație de război modern, cu desfășurări rapide, ajungând la Palermo pe 22 iulie.
Pe 8 august, divizia a treia americană cucerește Sant’Agata. În aceeași zi, divizia a 78-a britanică ocupă Bronte. Messina cade în mâinile Aliaților pe 17 august, marcând practic cucerirea Siciliei.
Imediat, anglo-americanii trec în sudul peninsulei italiene.
Însă, la Roma, El Duce Mussolini fusese deja răsturnat de la putere de către Marele Consiliu fascist și de către rege, pe 25 iulie.
