Evenimentul Istoric > Articole online > Omul care a scăpat teafăr din două bombardamente atomice
Articole online

Omul care a scăpat teafăr din două bombardamente atomice

Unul dintre evenimentele cele mai marcante din Cel de-al Doilea Război Mondial – şi care avea să schimbe cursul istoriei pentru totdeauna – este faptul că au fost folosite bombele atomice pentru prima oară în istorie.

La 6 şi 9 august 1945, Statele Unite ale Americii au lansat două bombe atomice asupra a două oraşe japoneze. Prima a căzut la Hiroshima şi cea de-a doua la Nagasaki.

Fără precedent în istoria Umanităţii

Distrugerile provocate de cele două bombe erau fără precedent în istoria Umanităţii, scrie warhistoryonline.com.

Când prima bombă, denumită Little Boy, a explodat la aterizarea ei la Hiroshima, între 60.000 şi 80.000 de vieţi umane au fost eliminate de pe suprafaţa Terrei într-o singură secundă.

Tot ce se afla pe o rază de un kilometru şi jumătate de centrul exploziei a fost făcut una cu pământul şi temperaturile din zonele apropiate au atins aproape 4.000 de grade Celsius, transformând orice fiinţă vie în vapori.

Alte zeci de mii de oameni mureau în incendiile care se propagau în oraş şi din cauza radioactivităţii, în zilele care au urmat.

După trei zile, o altă bombă, Fat Man, a fost lansată la Nagasaki, cu efecte similare.

Ghinion

Un om, Tsutomu Yamaguchi, a avut ghinionul de a se afla în ambele oraşe în momentul în care bombele atomice au fost lansate asupra lor.

Şi, în mod surprinzător, a fost destul de norocos să supravieţuiască nu doar celor două explozii, ci şi să trăiască până la o vârstă înaintată.

Yamaguchi lucra la Mitsubishi Heavy Industries pentru realizarea de petroliere. Munca l-a condus spre Hiroshima în acea zi fatidică din august 1945.

Când tocmai termina un proiect care durase trei luni de zile și se pregătea să meargă acasă pentru a-și vedea soția și fiica, bărbatul a observat un avion care survola orașul.

A văzut bomba

La un moment dat, ceva a căzut din avion. De data aceasta, însă, nu era vorba de o bombă obișnuită, la fel cu celelalte aruncate de Aliați asupra Hiroshimei.

Era o bombă atomică, parașutată din avion. Presimțind pericolul, Yamaguchi a sărit într-un șanț din apropiere. În câteva secunde, bomba a explodat pe cer.

Avionul care lansase bomba, numit Enola Gay, luase drept țintă orașul aflat la numai 3 kilometri de locul în care se afla bărbatul.

Unda de șoc l-a lovit și l-a învârtit prin aer pe Tstutomu Yamaguchi.

Rănit grav

Câteva secunde mai târziu, bărbatul a aterizat pe un câmp cu cartofi din apropiere. Chiar şi  la distanţă, suflul exploziei reuşise să îi spargă timpanele şi să îi ardă partea stângă a corpului.

Când și-a deschis ochii, nu putea să vadă nimic – lumea se înnegrise. Explozia nu l-a orbit, dar a acoperit Soarele cu un nor imens de praf.

Când praful s-a domolit, bărbatul a văzut un nor sub formă de ciupercă, tronând deasupra orașului.

Tsutomu Yamaguchi avea să afle mai târziu că explozia a ucis pe loc 80.000 de oameni.

Dezorientat de șoc, bărbatul s-a îndreptat spre un adăpost antiaerian.

Martor

În drum, a fost martorul ororilor produse de bomba de la Hiroshima.

Cel puțin 70% dintre clădirile orașului fuseseră distruse.

Unii oameni au fost efectiv pulverizați de suflul exploziei, alții au fost arși sau mutilați. Cadavre împânzeau orașul, iar priveliștea era apocaliptică.

Apoi, Tsutomu Yamaguchi a aflat că gara era încă în picioare și că oamenii se grăbeau înnebuniți spre ea, sperând să scape din oraș.

Încă rănit, bărbatul a traversat orașul plin de clădiri surpate, incendii și cadavre. La un moment dat, a povestit el mai târziu, a fost nevoit să înoate pentru a traversa râul plin de cadavre arse.

A fugit acasă

În cele din urmă, Tsutomu Yamaguchi a ajuns la tren și a călătorit noaptea întreagă către orașul său natal, Nagasaki. Nu știa că decizia de a se întoarce acasă îl va face martorul celui de-al doilea bombardament atomic.

Când a ajuns acasă, soția și fiica sa nu l-au recunoscut, din cauză că avea corpul plin de arsuri. Soția sa știa că fusese în Hiroshima și s-a gândit chiar și la faptul că arătarea bandajată ar putea fi o fantomă.

După ce a primit îngrijiri medicale, Tsutomul Yamaguchi s-a prăbușit în pat și a adormit. În dimineața următoare, bărbatul s-a dus la muncă, la fel ca în orice altă zi.

Le-a povestit superiorilor săi cele întâmplate la Hiroshima, însă acestora nu le venea să creadă că o singură bombă putea produce asemenea devastări.

9 august. A doua bombă

În timpul acestei ședințe, cerul s-a aprins din nou. Era 9 august și Aliații tocmai lansau cea de-a doua bombă atomică, de data aceasta asupra orașului Nagasaki.

Dar Tsutomu Yamaguchi a avut, din nou, noroc. Deși clădirea în care se afla a fost distrusă, bărbatul a supraviețuit.

Cu bandajele smulse de pe rănile căpătate la Hiroshima, inginerul a pornit într-un suflet spre casă, pentru a vedea dacă familia lui a scăpat.

Din fericire, membrii familiei lui fuseseră la fel de norocoși ca el.

La fel ca la Hiroshima, bombardamentul de la Nagasaki a lăsat în urmă un dezastru: între 30.000 și 80.000 de morți, mulți oameni decedând la scurt timp după explozie, din cauza arsurilor.

Dublu supravieţuitor

Dintre cei care au scăpat de explozia inițială și de incendii, mulți aveau să moară mai târziu, din cauza expunerii la radiații.

Tsutomu Yamaguchi nu este singurul dublu supraviețuitor cunoscut al bombardamentelor atomice din 1945. Alți 165 de oameni, ale căror cazuri sunt prea puțin cunoscute, au trecut prin experiența ambelor bombe atomice.

Deși s-a îmbolnăvit din cauza radiaților, Tsutomu Yamaguchi a supraviețuit până în 2010, devenind un susținător vehement al dezarmării nucleare. În 2009, bărbatul a primit o distincție pentru experiențele sale. Tsutomu Yamaguchi a murit un an mai târziu, la vârsta de 93 de ani.

El este singurul care a fost recunoscut oficial de guvernul japonez drept nijyuu hibakusha, adică o persoană bombardată de două ori.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola