Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > O oră cu Martha Bibescu la Palatul Mogoșoaia
Articole online

O oră cu Martha Bibescu la Palatul Mogoșoaia

– Am început să scriu la vârsta de 18 ani – își deapănă molatec Prințesa firul amintirii – în urma unei călătorii făcute în Persia. Primul meu volum se intitula: „Cele opt paradise” și a fost premiat de Academie (notă: e vorba de volumul „Le Huit Paradise” apărut în anul 1908 și premiat de Academia Franceză). Au urmat apoi „Povestea celor mai mari bucurii din lume”, „Izvor”, „Catherine-Paris”, „Papagalul verde” ș.a.

– Cu „Izvor” a venit și consacrarea ?

– Cartea a fost tradusă în mai toate limbile. Dar eu nu aș putea spune nimic despre nici una din lucrările mele. Cum pot să știu ce valoare are produsul inspirației mele, spontane, pure, netulburată de nici o veleitate? Criteriul cel mai bun e interesul pe care îl stârnește. Sacrificiile materiale pe care le fac editorii, încrederea pe care o au în rezultatele reale ale operelor ce sprijinesc, ecoul în rândul cititorilor și al publicului. lată balanța cu care măsor eu greutatea unei opere literare. Cum aș putea altfel să mă judec singură, obiectiv, fără părtinire?

Cum a ajuns să scrie în franceză

Spre deosebire de alții, Prințesa Bibescu recunoaște că izvorul inspirației sale e pur românesc:

– Scriu în limba franceză pentru că mama mea, născută Mavrocordat, măritată Lahovary, în urma pierderii unui copil și-a părăsit conacul din România, stabilindu-se la Paris, pe când eu aveam numai vârsta de cinci ani. Așa se explică de ce limba în care îmi exprim gândurile e cea franceză. Sunt convinsă că asta nu poate aduce decât servicii unui scriitor de origine românească. Scriind într’o limbă universală, poți fi tradus și citit în lumea întreagă, înlesnind astfel cunoașterea spiritului autohton, de către cei care nu-ți știu limba. Și cred că toți tindem spre universalitate…

„Catherine-Paris”, de pildă, e singura carte neamericană, reținută de „Biblioteca ambulantă” care alege anual numai 12 lucrări. Neputând fi tradusă, nu ar fi devenit atât de populară încât americanii să-și schimbe un proverb al lor „Când o americană a fost bună pe acest pământ va intra în paradis”, cu „va intra în Paris”. Se știe că eroina romanului „Catherine-Paris” iubește Parisul ca pe-o ființă omenească, socotindu-l paradisul ei pământesc.

Castelul renăscut

Rog apoi pe grațioasa gazdă să facă „Le tour du propriétaire” și ochii mei avizi nu mai pot cuprinde atâtea frumuseți ale trecutului, reînviat de mâinile fine, ca două porumbițe albe și totuși atât de energice, ale Prințesei. Se pare că o zână bună a redeșteptat castelul adormit, populându-l cu relicvele străbunilor celor două familii de martiri și eroi. Iată portretul lui Brâncoveanu, pus la loc de mare cinste, iată și fresca familiei Brâncoveanu de la mânăstirea Horezul, căpătând viață de culori și de lumini picturale, grație broderiei d-nei Nora Steriade.

Ici, buzduganul lui Bibescu-Vodă, colo, sabia de soldat a celuilalt Bibescu, înrolat ca simplu soldat în războiul de la ‘77. Epoletul însângerat, mantia ciuruită, capelele purtate pe arșița sau ploile câmpului de luptă, sunt evocările unor vremi de glorie, car nu pot fi tăgăduite.

Pagini: 1 2 3

Registration

Aici iti poti reseta parola