Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > O notificare a domnului maior Gheorghe Stănescu privind niște râmători tăiați la Spitalul Colțea
Articole online

O notificare a domnului maior Gheorghe Stănescu privind niște râmători tăiați la Spitalul Colțea

Din partea d-lui maior Gh. Stănescu, fostul șef al Poliției comunale, primim următoarea notificare pe care o publicăm „în acelaș loc și cu acelaș corp de literă”:

Prin prezenta, subsemnatul maior de rezervă Gheorghe Stănescu, ad-torul Spitalului „Colțea”, domiciliat în București, B-dul Brâncoveanu 13, vă notific următoarele:

În Gazeta Municipală cu Nr. 711 din 31 Martie 1946 ați publicat un articol calomniator la adresa mea, intitulat „Porcii maiorului Gh. Stănescu” și având subtitlul „O afacere cu niște râmători tăiați la Spitalul Colțea”.

În penultimul aliniat al acestui articol mă calomniați incalificabil denunțând mincinos și în public că în timpul cât am funcționat ca șef al Poliției comunale aș fi șperțuit pe unii demnitari ai Ministerului de Interne cu pantofi fabricați sau pingeliți la cismăria Poliției comunale în scopul de a „înămoli” într-un birou al acelui minister dosarul de anchetă instrumentat de un inspector general administrativ.

Întrucât aceste insinuări pe deoparte sunt de domeniul fanteziei dvs., iar pe de altă parte calomnia tinde a mă discredita în fața opiniei publice, vă somez pe această cale să desmințințiți cele scrise în gazeta dvs. cu rea credință, contrariu vă voi intenta imediat o acțiune în calomnie cerând și importante daune dacă această desmințire nu va apare în primul număr al ziarului dvs.

Cu stimă Maior Gh. Stănescu.

Citind notificarea fostului șef al Poliției comunale, am rămas cu gâtul strâmb de indignare.

Dacă ar fi să răspundem verbal, n-am mai articula niciun cuvânt, atât de mare ne este surprinderea.

Știm că reaua credință și minciuna sunt la modă, dar cum poate să îndrăsnească maiorul Stănescu atâta, încât să nege existența dosarului de anchetă întocmit de  inspector general ad-tiv Dumitru Ioșanu?

Registration

Aici iti poti reseta parola