O femeie trebuie oare să fie frumoasă spre a fi iubită? O întrebare din 1933

 

Frumuseţea, ca şi morala, e o chestie de geografie, socotea un ziarist român în perioada interbelică.

Ducele de Levis Mirepoi, cunoscutul şi spiritualul istoric care termină tocmai o carte asupra lui Filip cel Frumos – e de acord cu Lucreţiu Horaţiu şi Moliere, că dragostea e oarbă şi că împrumută calităţi cu totul imaginare creaturii care formează obiectul afecţiunii, transformând defectele în merite.

„Există o mare doză de iluzie în iubire”, spune nobilul autor. „Nu trebuie numai decât o pereche de ochi frumoşi, negri sau albaştri , un nas drept şi nişte trăsături regulate, pentru a suci capetele şi pentru a aprinde inimile bărbaților.

Îndrăgostitul e întotdeauna convins că nu există femeie mai frumoasă decât aleasa sa.

Părerea generală – aşa cum reiese din răspunsurile trimise ziarului parizian, asupra acestei mult dezbătute chestiuni, „dacă o femeie trebuie să fie frumoasă pentru a fi iubită”, pare să fie că frumuseţea nu poate înlocui inteligenţa şi bunătatea inimii.

Nu tot aceasta a fost însă şi părerea lui Theophile Gauthier, o faimoasă autoritate asupra „frumuseţei” în zilele sale.

Iată ce scria el:

„Un singur lucru cer de la femeie: frumuseţe, o dispensez bucuros de suflet şi in teligenţă. Pentru mine, femeia care e frumoasă are întotdeauna spirit; are spiritul de-a fi frumoasă şi nu cunosc nimic care să echivaleze cu această calitate.

Multe fraze strălucite şi multe scăpărări de spirit trebuiesc pentru a realiza efectul de fulger al unor ochi frumoşi. Pefer o gură frumoasă unei vorbe frumoase, şi un umăr bine modelat unei virtuţi, fie ea chiar o virtute teologică; aş da cincizeci de suflete pentru un picioruş delicat, şi toată poezia, împreună cu poeţii noştri, pentru mâna Jeannei de Aragon, sau pentru fruntea Madonei din Foligno.

A fi frumoasă înseamnă să posezi un farmec atât de puternic, încât toţi cei care te văd îţi zâmbesc şi te primesc cu braţele deschise; înseamnă că mai înainte de-a fi deschis gura să vorbeşti toată lumea e predispusă în favoarea ta şi gata să fie de părerea ta; că n-ai decât să treci pe stradă sau să apari într-un balcon, pentru a-ţi creia prieteni înseamnă să n-ai nevoie de amabilităţi pentru a te face iubită; să fii scutită de toate cheltuelile de spirit şi complezenţă la care te obligă urâţenia, şi de o mie de calităţi morale necesare pentru a compensa lipsa frumuseţei fizice – ce superb şi magnific dar!

Frumuseţea e admirabila podoabă ce maschează imperfecţiile sufletului”.