Aceasta este situată în delta Nevei din golful Finlandei, la Marea Baltică, o regiune mlăștinoasă, rece și foarte neospitalieră.
Aici a gândit țarul să construiască noua sa capitală, Sankt Petersburg. Denumirea înseamnă orașul Sfântului Petru în limba germană, această limbă fiind la loc de cinste la curtea Rusiei.
Ideea de a construi o nouă capitală a Rusiei i-a venit lui țarului Petru I în urma călătoriilor sale în Europa.
Fiu al țarului Alexei I, Petru urcă pe tron în 1682, la vârsta de zece ani, în asociere cu fratele său vitreg, Ivan V.
La vârsta de 17 ani, reușește să obțină puterea doar pentru el însuși, în 1689.
Într-un mod brutal, printr-un ucaz din 1 martie 1704, țarul rechiziționează 30.000 de oameni pentru construirea orașului, pe un teritoriu pe care îl smulsese Suediei.
În iunie 1704, încep lucrările la catedrala Sfinților Petru și Pavel. Doi ani mai târziu, se încheie lucrările la fortăreața cu același nume.
După moartea lui Petru cel Mare, aceasta va deveni necropolă imperială.
Printre primele amenajări de la Sankt Petersburg se numără și Grădina de Vară a țarului, citadela Kronstadt și șantierul naval al Amiralității.
Principalele familii ale aristocrației ruse sunt constrânse să construiască în noua capitală câte un palat din piatră, deși continuă să locuiască la Moscova.
Construcțiile se ridică cu greu deasupra mlaștinilor, însă, în 1712, Sankt Petersburg devine oficial capitala Rusiei.
Din acest moment, țarul interzice orice construcție din piatră pe teritoriul imperiului, cu excepția capitalei sale iubite.
Mai mult, obligă orice navă vine în port să aducă o cotă parte de pietre și de cărămizi.
În 1716, Petru I face apel la serviciile arhitectului francez Jean-Baptiste Alexandre Leblond, care vine cu un număr mare de meșteșugari conaționali.
La moartea țarului, în 1725, Sankt Petersburg are deja 75.000 de locuitori și deține o Academie de Științe, creată cu sprijinul matematicianului german Gottfried Leibniz, muzee precum și un uimitor cabinet cu curiozități.
Însă va continua încă pentru o lungă bucată de vreme să rămână un imens șantier murdar, insalubru și urât mirositor, unde marilor familii moscovite le repugnă să vină să trăiască.
Se estimează la 150.000 numărul muncitorilor care au murit aici la construcții, în timpul țarului Petru I.
