Bărbatul în vârstă de 92 de ani, din regiunea Deltei Mekong în sudul ţării, este mândrul proprietar al unei cozi cu o lungime de cinci metri, pe care nu a tăiat-o întrucât crede într-o tradiţie care spune că o persoană nu trebuie să modifice atributele cu care s-a născut.
„Cred că dacă mă tund voi muri. Nu îndrăznesc să schimb nimic la el, nici măcar să-l pieptăn”, a declarat Chien, din satul său aflat la circa 80 de kilometri vest de oraşul Ho Chi Minh.
„Eu doar îl îngrijesc, îl acopăr cu o eşarfă ca să-l ţin uscat şi curat şi ca să arate bine”.
Nouă puteri şi şapte zei
Chien, care venerează nouă puteri şi şapte zei, crede că aceasta este misiunea sa, de a-şi lăsa să crească părul, pe care îl ţine într-un coc acoperit cu un turban portocaliu.
I s-a cerut să-l tundă atunci când era la şcoală, dar nu a mai mers la cursuri după clasa a treia şi a decis să nu-l taie, să nu-l pieptene şi nici să-l mai spele vreodată.
„Îmi aduc aminte că părul meu era negru, bogat şi puternic. L-am pieptănat, l-am descâlcit ca să-l fac să fie neted. Dar când am auzit chemarea puterii divine, am ştiut imediat că am fost cel ales”, a spus acesta, potrivit Agerpres.
„Mi-am atins părul, iar peste noapte devenise foarte aspru. Se fixase de capul meu şi devenise un lucru de sine stătător”.
Chien este adeptul unui cult aproape dispărut, cunoscut sub denumirea Dua, religia cocosului, denumită după fondatorul său, care susţinea că a supravieţuit doar cu nuci de cocos ca să-şi păstreze vitalitatea. Dua este interzisă în Vietnam şi considerată o credinţă falsă.
Cel de-al cincilea fiu al lui Chien, Luom, îşi ajută tatăl să-şi îngrijească coada uriaşă. Acesta crede de asemenea în legătura dintre păr şi mortalitate şi povesteşte că a văzut un om murind după ce a încercat să-şi prindă la loc părul cu ajutorul unui şnur.
„Aceste lucruri par prosteşti, dar sunt sacre”, a spus Luom, în vârstă de 62 de ani.