Strămutarea se făcea în sate din zona Ialomița, Galați și Bărăgan.
Au fost ridicați gospodarii satelor, oameni care aveau un cuvânt de spus în cadrul comunitățiilor.
Nu se știa precis cine și de ce va fi luat, ceea ce stârnea panică.
Din unele sate au fost deportați oameni care erau departe de a fi chiaburi, având o situație materială modestă, oameni care nu făcuseră politică niciodată.
Siberia
Primii care au fost deportați au fost etnicii germani, acuzați că ar fi susținut nazismul.
Pământurilele le-au fost luate și redistribuite la legea din 1945.
În ianuarie 1945, circa 85.000 de persoane, femei cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani și bărbați între 17 și 45 de ani, șvabi din Banat și țărani sași din Transilvania, au fost trimiși în Siberia.
Operația era parte a armistițiului României cu URSS, ce însemna reparații de război sub formă de muncă silită.
După revoltele țărănești din 1949, au fost evacuate 236 familii din regiunile Arad, Bihor, Baia Mare, Suceava și Sibiu.
În vara anului 1950 au fost evacuate alte 94 de familii, ca urmare a revoltelor din sud: Teleorman, Vlașca, Ialomița și Ilfov.
Un al treilea val și cel mai mare a fost în iunie 1951, când au fost dislocate 10.099 familii cu 43.899 persoane din zonele Sânicolau Mare, Timișoara, Deta, Reșița, Oravița, Mehadia Mare, Băneasa și Constanța.
În ziua de Rusalii, 18 iunie 1951, a avut loc cea mai mare acțiune de deportare în masa.
Numeroase familii din sate și orașe ale Banatului și Olteniei, aflate în apropierea graniței cu Iugoslavia, au fost ridicate și duse într-o direcție, pentru ele, necunoscută.
Se zvonea că nu se vor opri până în Siberia.
În acea noapte de iunie au năvălit în mai multe case țărănești cufundate în somn ofițeri, subofițeri și soldați de Securitate cu armele gata de tragere.
Li s-a spus oamenilor să-și ia strictul necesar și să nu creadă cumva că se vor mai întoarce vreodată la vetrele lor.
Soarta lor fusese hotărâtă trei luni înainte, când s-a dat un decret ce-i privea și când a început în deplin secret alcătuirea listelor.
Acestea îi cuprindeau pe chiaburi, pe prezumtivii oponenți la colectivizare, pe simpatizanții lui Tito, pe membri ai partidelor istorice, pe cei ce aveau rude plecate în străinătate, pe basarabeni și bucovineni stabiliți în Banat. Ferească Dumnezeu să fi avut dușmani printre fruntașii comunei.
Mulți sărăcani au nimerit pe post de bogați.
„Soldații or venit și-or intrat la noi în casă.
Tata o spus: „Astăzi e zi de sărbătoare (Rusaliile), poftiți la o răchie sau la o cafea”.
El o spus: „N-am venit să ne distrăm, am venit să te luăm!” (…)
Când au plecat: „Striga după noi: „Titoiștii! Coadă de topor! Chiaburi!”.
Sursa: satulromanesc.iiccmer.ro
