Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost ucişi, dar nu de plutonul de execuţie… Dovezile criminaliştilor din Franţa asta indică
Articole online

Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost ucişi, dar nu de plutonul de execuţie… Dovezile criminaliştilor din Franţa asta indică

 

Jurnaliştii americani de la Los Angeles Times relatau că specialiştii francezi nu credeau în autenticitatea acelei casete video pe care fusese înregistrată executarea Ceauşeştilor.

În sprijinul teoriilor pe care le lansaseră, criminaliştii din Hexagon prezentaseră şi mai multe dovezi.

„BORDEAUX, Franța – O casetă video a guvernului român care a arătat execuţia dictatorului român Nicolae Ceaușescu și a soției sale, Elena, este falsă într-o anumită măsură, cred experţii criminalişti de aici.

După ce au examinat o casetă de 90 de minute transmisă săptămâna trecută la televiziunea franceză, anchetatorii pun la îndoială varianta oficială a faptului că cuplul a fost ucis de către plutonul de execuţie.

În schimb, aceștia spun că cuplul a fost ucis cu câteva ore mai devreme cu împușcături în cap.

Dictatorul comunist și soția sa au fost judecați și executați pe 25 decembrie.

Dr. Loic le Ribault, directorul unui laborator privat de științe criminale din Bordeaux, a declarat duminică că singurele semne de răni fatale pe cadavre erau în tâmplele drepte, indicând că Ceauşeştii fuseseră împușcaţi în cap.

Pe casetă, Ceauşeştii, cu mâinile legate la spate, apar în videoclip pentru a fi împușcaţi cu arme automate.

Dar unghiul camerei este prea scăzut, iar obiectivul este acoperit de fumul armei, împiedicând o privire clară asupra cuplului împușcat, spun specialiștii.

O înregistrare de mai târziu arată un medic care a verificat dacă Elena Ceauşescu mai dădea semne de viață în timp ce se afla într-o baltă de sânge care-i curgea dintr-o rană în cap.

Le Ribault și alții spun că starea corpurilor arată că Ceauşeştii au murit cu câteva ore înainte ca medicul să le verifice.

Cadavrele prezentau rigor mortis (n.r. – în română rigiditate postmortală sau redoare cadaverică; este denumirea latină, consacrată pe plan mondial în domeniul medicinii și, în special, al medicinii legale, pentru rigiditatea cadaverică, adică fenomenul de înțepenire progresivă a mușchilor, care survine la câteva ore după deces, datorită modificărilor chimice la nivelul țesuturilor musculare, ca rezultat al coagulării proteinelor din mușchi) și nu exista aproape nicio urmă de sânge la Nicolae Ceaușescu.

De asemenea, găurile de gloanțe de pe peretele de cărămidă din spatele cuplului sunt prea mici pentru o echipă de tragere care țintește teoretic spre piept, a spus Le Ribault.

Directorul Televiziunii Române Libere, Răzvan Theodorescu, a apărat autenticitatea casetei și a numit-o un document istoric”, se arată în arhiva Los Angeles Times.

„Procesul soților Ceaușescu a avut loc chiar în ziua de Crăciun, în cazarma Târgoviște, unde fuseseră duși într-un transportor blindat al Armatei. 

Audierile au început la ora 13:20. Procesul a durat 1 oră și 20 de minute. În sală au fost prezenți, generalul Victor Atanasie Stănculescu, Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu, devenit apoi primul director al SRI.

La 14:45 a fost anunțată sentința: condamnare la moarte. Plutonul de execuție a fost format din 3 parașutiști veniți de la Boteni. La cinci minute după sentință, Elena și Nicolae Ceaușescu erau deja morți.

Televiziunea Română a anunțat în scurt timp execuția, însă imaginile au fost difuzate mai târziu, după ce caseta a fost editată. Ulterior, o televiziune franceză a difuzat versiunea needitată.

La doar două luni de la proces, președintele completului, generalul Gică Popa, s-a sinucis în biroul său din Ministerul Justiției.

Colonelul Ion Baiu, omul care a filmat procesul și execuția a explicat de ce filmul procesului Ceaușescu conține doar secundele când dictatorii cădeau sub gloanțe:

«Nu s-a respectat procedura legală la o execuție, nu s-a format aliniament de tragere cu ordin de foc, și nici nu s-a dat citire hotărârii instanței. Soții Ceaușescu au fost puși cu spatele la zid, iar căpitanul Boeru a făcut un pas înapoi și a descărcat pistolul mitralieră în cei doi»”, se arată într-un articol postat pe evz.ro şi al cărui titlu este Execuția soților Ceaușescu. Misterul casetei explicat de un om politic important.


 

Registration

Aici iti poti reseta parola