La 20 octombrie 1991, corespondenta Reuters, Roxana Dascălu, realiza un colaj în care surprindea debandada care era prezentă în rândul administratorilor Casei Poporului.
Practic, simbolul megalomaniei care-l cotropise irevocabil pe Nicolae Ceauşescu, ajunsese un sat fără câini. Hoţii prindeau mai mult curaj în fiecare zi, iar prada lor ajunsese să fie din ce în ce mai diversă… Autorităţile asistau neputincioase la „dezosarea” Casei Poporului.
„BUCUREȘTI, România – Tâlharii-fantomă fac razii în Casa Poporului, pe care regretatul dictator stalinist Nicolae Ceaușescu l-a planificat ca sediu grandios al guvernului român.
Se strecoară noaptea și cară bucăți valoroase ale clădirii – echipamente ușoare, podele, candelabre, chiar și o balustradă de marmură.
A fost nevoie de opt ani și aproximativ 1,5 miliarde de dolari pentru a construi palatul neoclasic, una dintre cele mai mari clădiri din lume. În Europa, este pe locul doi după Palatul de la Versailles.
Apoi, comunismul s-a prăbușit și Ceaușescu a fost executat la Revoluţia din decembrie 1989. Munca a fost oprită și palatul a devenit un monument al vanității, nebuniei și brutalității dictatorului.
Lucrările la palat au fost reluate ulterior pentru a oferi un loc de întâlnire pentru noul parlament democratic.
Acum, Casa Poporului, o rană dureroasă pentru mulți români, este din nou în vizorul publicului din cauza rapoartelor despre misterul vizitatorilor care aleargă noaptea pentru a demonta şi îndepărta segmente ale clădirii.
Ziarul Adevărul a spus că tâlharii fantomă au furat mobila și corpurile de iluminat chiar sub nasul paznicilor de noapte.
Ziarele locale au raportat că o balustradă de marmură, care cântărea aproape o tonă, a fost scoasă la distanță și transportată.
«Dacă lucrurile continuă în acest ritm, oricine care dezaprobă această clădire nu va avea nevoie de dinamită pentru a arunca în uitare», a spus un tânăr bucureștean, referindu-se la apelurile publice pentru distrugerea «nebuniei lui Ceaușescu».
Administratorii palatului au confirmat pierderea camioanelor pline cu parchet de stejar, a mobilierului scump, a candelabrelor mari din cristal și a grătarelor ornamentale mari din bronz.
«Lucrurile au început să dispară din senin în timpul Revoluţiei din 1989, când era dificil să păzeşti acest loc împotriva mulțimilor furioase», a spus inginerul constructor Mihail Cocora.
Cocora conduce un mic personal de tehnicieni și administratori angajați în Camera inferioară (n.r. – Camera Deputaţilor) a Parlamentului, care s-a mutat într-o parte a clădirii în noiembrie anul trecut.
Pe lângă cele 1,5 miliarde de dolari consumate pe vremea lui Ceaușescu, vor fi necesare încă 50 de milioane de dolari pentru a finaliza interiorul, a spus Cocora.
«Când vom primi acești bani, dacă îi vom obține, vor dura cel puțin alți doi ani pentru a termina lucrarea», a spus el.
«Acest loc a fost construit într-un sistem dictatorial. Acum nu putem construi în acel ritm nebun, cel puțin nu într-o democrație…»
O cincime din Bucureștiul vechi a fost rasă pentru a face loc palatului dictatorului care se întinde pe 86 de acri. Clădirea în sine acoperă 30 de acri și a fost asemănată cu un tort de nuntă imens, dreptunghiular.
«Nu există nicio logică aici. Dacă doriți să găsiți logica acestui loc, trebuie să-l întrebați pe Ceaușescu. Arată exact așa cum și-a dorit să fie», a spus Cocora.
Trei dintre cele patru aripi au fost destinate inițial să găzduiască Comitetul Central al Partidului Comunist, Consiliul de Stat și Cabinetul.
Spaţiile de locuit ale lui Ceaușescu ar fi ocupat o aripă întreagă. «El a avut întotdeauna camere de locuit separate pentru el», a spus Cocora.
Ceaușescu avea șase birouri separate, construite la comandă pentru el însuși, care trebuiau să diminueze strălucirea altora din clădire.
Palatul are aproximativ 2.000 de săli, inclusiv 30 de săli mari de conferințe și funcții. «Dar este dificil să faci un calcul total exact al nebuniei», a spus Cocora”, se arată în materialul păstrat în arhiva Los Angeles Times.
