”Familia Rogers anunţă cu tristeţe că Kenny Rogers a murit aseară la 10:25 PM, la vârsta de 81 de ani. Rogers a murit liniştit acasă, din cauze naturale, sub îngrijire medicală şi înconjurat de familia sa”, se spune în mesajul citat de Agerpres.
Turneul de adio
Cântăreţul american, cunoscut pentru hiturile ”Lady” şi ”The Gambler”, dar şi pentru duetul din ”Islands In The Stream” cu Dolly Parton, a organizat un turneu de adio pe care însă l-a întrerupt în urmă cu doi ani din cauza unor probleme de sănătate.
Artistul îşi anunţase turneul în 2015, spunând că doreşte să petreacă mai mult timp cu soţia sa, Wanda, şi cu cei doi fii gemeni.