Redăm integral comunicatul NATO:
Mitul 1: COVID-19 va duce la destrămarea NATO
Fapte: De mai bine de 70 de ani, NATO a asigurat securitatea ţărilor şi popoarelor noastre, adaptându-se permanent noilor provocări. NATO a fost creată pentru a face faţă crizelor şi acţionăm pentru a ne asigura că această criză sanitară nu va deveni una de securitate. La fel ca în cadrul societăţilor noastre, unele cadre ale personalului civil şi militar al NATO au fost testate pozitiv pentru COVID-19, dar principala muncă politică şi militară a NATO continuă.
Capacitatea noastră de a efectua operaţiuni nu a fost compromisă. Forţele noastre rămân pregătite şi activităţile noastre cruciale continuă, inclusiv în unităţile de luptă multinaţionale în estul Alianţei, desfăşurările maritime şi misiunile noastre din Afganistan până în Kosovo. NATO continuă să furnizeze descurajare şi apărare credibile şi eficiente, susţinând totodată eforturile naţionale şi internaţionale pentru a face faţă pandemiei. Aliaţii NATO continuă să se susţină reciproc în răspunsul la COVID-19 şi să rămână solidari.
Mitul 2:
NATO nu este capabilă să-şi susţină aliaţii împotriva COVID-19
Fapte: NATO îşi îndeplineşte rolul în susţinerea aliaţilor în lupta împotriva COVID-19. Aceasta cuprinde facilitarea transportului aerian de materiale şi echipamente medicale cruciale, coordonarea cererilor de asistenţă cu ofertele aliaţilor şi partenerilor şi oferirea de răspunsuri noi, adaptate la situaţie.
Numeroşi aliaţi – între care Republica Cehă, Italia, Luxemburg, Olanda, Macedonia de Nord, România, Slovacia şi Spania – au beneficiat de acest sprijin. La cererea aliaţilor, comandantul suprem al forţelor aliate în Europa, generalul Tod D. Wolters, coordonează în prezent sprijinul militar necesar luptei împotriva crizei, recurgând la trasee rapide în spaţiul aerian european pentru zborurile militare care transportă materiale medicale.
Pe ansamblul Alianţei, forţele militare profesioniste şi bine antrenate joacă un rol vital în sprijinirea răspunsurilor civile naţionale. Aceasta cuprinde logistică şi planificare, spitale de campanie, transportul pacienţilor, dezinfectarea spaţiilor publice şi puncte de trecere a frontierei. În timp ce ne susţinem aliaţii, NATO continuă să-şi exercită misiunea sa de bază: asigurarea securităţii şi apărării pentru aproape un miliard de persoane.
Mitul 3: COVID-19 este o armă creată de NATO
Fapte: NATO este o alianţă defensivă şi serveşte pentru protejarea a aproape un miliard de cetăţeni. COVID-10 este o zoonoză (boală infecţioasă transmisibilă de la animalele vertebrate la om şi invers – n.r.).
După cum a confirmat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), toate probele disponibile sugerează că SAR SCoV-2, coronavirusul care provoacă COVID-19, are origine naturală la animale şi nu este un virus fabricat.
Aşa cum OMS arată clar, acest nou virus şi această maladie erau necunoscute înainte de izbucnirea epidemiei la Wuhan, în China, în decembrie 2019. O analiză recenta a secvenţei genomului de SARS-CoV-2 nu a găsit nicio dovadă că virusul a fost produs într-un laborator sau că a fost manipulat în vreun fel.
Mitul 4: Exerciţiile NATO au propagat COVID-19
Fapte: De la începutul epidemiei, NATO a implementat măsuri robuste pentru a limita răspândirea virusului şi a redus la minimum riscurile pentru personalul şi comunităţile pe care le serveşte. Aşa cum am comunicat public, unele exerciţii ale NATO şi ale aliaţilor au fost modificate sau anulate.
Acestea sunt precauţii rezonabile, deoarece securitatea personalului nostru reprezintă o prioritate absolută. Personalul medical al NATO rămâne vigilent. Acesta supraveghează orice impact potenţial pentru trupele NATO desfăşurate în cursul operaţiunilor. NATO continuă să evalueze situaţia şi să ia toate măsurile necesare pentru a atenua propagarea virusului.
Mitul 5:
NATO încurajează cheltuielile militare în detrimentul celor pentru sănătate
Fapte: Miniştrii de externe ai NATO şi secretarul general al Alianţei şi-au exprimat compasiunea şi solidaritatea cu toţi cei afectaţi de COVID-19, cu angajaţii din sănătate şi alte cadre aflate în prima linie a combaterii COVID-19, şi cu toţi cei care se confruntă cu incertitudine financiară sau greutăţi. În ţările democratice, elaborarea bugetului de stat este un proces politic complex care reflectă nevoile sociale, precum şi priorităţile politice naţionale.
Pe timp de criză, trupele aliate pot juca un rol public vital. După cum se poate vedea, forţele armate aliate sunt o parte crucială a ripostelor naţionale faţă de COVID-19, ele ajută la susţinerea eforturilor civile în materie de logistică şi planificare, spitale de campanie, transportul pacienţilor, dezinfecţia spaţiilor publice şi punctele de trecere a frontierelor.
Sănătatea şi securitatea lor sunt de asemenea esenţiale pentru menţinerea capacităţii NATO de a descuraja ameninţările şi de a ne apăra naţiunile. Este important să continuăm să investim în forţele noastre armate, nu în detrimentul sănătăţii publice, ci pentru a asigura securitatea popoarelor şi naţiunilor noastre.