Nașterea Întregitorului României. Pactul de familie din 18 mai 1881, patronat de împăratul Germaniei Wilhelm I

 

La castelul Sigmaringen, în Germania, pe 12/24 august 1865 se năştea Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern şi al principesei Antonia de Braganza, infanta Portugaliei, şi nepot al regelui Carol I.

Pentru a asigura stabilitatea şi continuitatea dinastiei de Hohenzollern, în 1881, s-a reglementat problema succesiunii la tronul României. Articolul 83 din Constituţie prevedea că „În lipsă de coborâtori în linie bărbătească ai Măriei Sale Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, succesiunea tronului se va cuveni celui mai în vârstă dintre fraţii săi sau coborâtorilor acestora”, însă atât principele Leopold, fratele mai mare al lui Carol, cât şi nepotul cel mai în vârstă au notificat că renunţă la calitatea de moştenitori ai tronului României.

În aceste împrejurări, succesiunea i-a revenit lui Ferdinand, cel de-al doilea fiul al principelui Leopold de Hohenzollern.

În baza prevederilor Pactului de familie din 18 mai 1881, patronat de însuşi împăratul Germaniei, Wilhelm I, şeful familiei de Hohenzollern – Ferdinand a fost confirmat ca moştenitor al tronului României.

În 1884, principele Ferdinand a venit pentru câteva luni în România, după care şi-a continuat studiile la liceul din Düseldorf, apoi la Universitatea din Leipzig şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tübingen.

Simultan, a urmat cursuri de limba, literatura şi istoria românilor cu profesorul Păun.

La 19 aprilie/1 mai 1889, principele Ferdinand s-a stabilit în România. Supravegheat de regele Carol I, principele a luat în continuare lecţii de limba română, istorie, geografie şi a fost pus în contact cu realitatea diversă a ţării.

În acelaşi timp, şi-a urmat pregătirea militară, participând efectiv la programul de instrucţie şi la manevre. A parcurs toate treptele ierarhiei militare: sublocotenent (1886), locotenent (1889), maior (1892), locotenent-colonel (1895), general de brigadă (1898), general de divizie (1904), general de corp de armată (1911) şi mareşal (1918).

A fost inspector general al cavaleriei. A comandat, în calitate de generalisim, armata română în timpul campaniei în cel de-al Doilea Război Balcanic (iunie-august 1913).

Principele Ferdinand s-a căsătorit la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, la castelul Sigmaringen, cu Maria Alexandra Victoria (1875-1938), fiica lui Alfred I, duce de Edinburgh şi de Saxa-Coburg-Gotha (al doilea fiu al reginei Victoria) şi a Mariei Aleksandra, mare ducesă a Rusiei (unica fiică a ţarului Aleksandru al II-lea al Rusiei).

Perechea moştenitoare a tronului României a sosit la Bucureşti, la 23 ianuarie 1893. Moştenitorul tronului şi familia sa au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, care nu le îngăduia niciun act de independenţă, nici măcar în viaţa personală de zi cu zi.

Pentru tânăra familie a fost rezervat Palatul Cotroceni din Bucureşti şi s-a construit Palatul Pelişor la Sinaia.

Din căsătoria celor doi au rezultat şase copii: Carol (1893-1953), Elisabeta (1894-1956), Maria (1899-1961), Nicolae (1903-1978), Ileana (1908-1991) şi Mircea (1912-1916), toţi botezaţi în religia ortodoxă.

La 21 iulie/3 august 1914, Consiliul de Coroană, convocat la Sinaia de regele Carol I, a decis păstrarea neutralităţii României, ceea ce era în contradicţie cu dorinţa regelui.

Decizia l-a afectat grav pe Carol I, care la 27 septembrie/10 octombrie 1914, înceta din viaţă la Castelul Peleş.

A doua zi, principele moştenitor Ferdinand I depunea jurământul în calitate de Rege al României, în prezenţa Corpurilor legiuitoare, a membrilor familiei domnitoare şi a Mitropolitului primat.

 

Parteneri