Sfântul Efrem s-a născut undeva în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu.
Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici.
La vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).
Ajungând ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300-314), a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre).
La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului.
Aici a convertit la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi. De asemenea, a răscumpărat de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi i-a creștinat.
În timpul păstoriei Sfântului Efrem, au fost martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni surghiuniţi în Dacia Pontică.
Sfintele lor moaşte erau răscumpărate de episcopul Efrem, care le îngropa în locuri tăinuite. Apoi înălţa deasupra lor biserici de lemn sau de piatră şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.
În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de credința creștină şi a se închina idolilor.
Mărturisind, însă, că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, i s-a tăiat capul în anul 304.
În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae”, col. 517, la 7 martie, când se sărbătoreşte Sfântul Mucenic şi episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie, în timpul împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile”.
Deşi există și păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciţia Mare, ele nu sunt întemeiate. În Viaţa Sfinţilor Epictet şi Astion, se menţionează la Tomis, în Sciţia Mică, un episcop Efrem.
