Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Moșului Gheorghe Lazăr de la Văratec i se topeau zăpada şi gheaţa sub tălpile desculțe
Articole online

Moșului Gheorghe Lazăr de la Văratec i se topeau zăpada şi gheaţa sub tălpile desculțe

Moşul Gheorghe Lazăr, cum i se spune până astăzi, s-a născut în comuna Şugag, judeţul Alba, în anul 1846.

Când avea vârsta de 24 de ani, părinţii l-au căsătorit şi l-au lăsat moştenitor al averii lor.

A trăit în familie aproape 20 de ani, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu cinci copii.
Îndeletnicirea lui era creşterea vitelor şi ducea o viaţă creştinească aleasă, în muncă, în rugăciune, post şi milostenie.
În anul 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului şi a rămas în mănăstirile din pustiul Iordanului şi al Sinaiului peste un an de zile.

Apoi un an şi jumătate a stat la Muntele Athos.

S-a întors în ţară şi a mai trăit câţiva ani în familie, şi-a pus copiii în rânduială, iar în anul 1890 s-a retras pelerin spre mănăstirile Moldovei.
După ce se închină la toate sfintele lăcaşuri, Moşul Gheorghe Lazăr se stabileşte definitiv în oraşul Piatra Neamţ şi se nevoieşte ca un adevărat sihastru în clopotniţa lui Ştefan cel Mare din mijlocul oraşului timp de 26 ani, până la obştescul său sfârşit.

Aici se ostenea singur, în post şi rugăciune vară şi iarnă, fără foc, fără pat, fără două haine, fără încălţăminte în picioare, trăind din darul lui Dumnezeu şi din mila oamenilor.

Gheorghe Lazăr a fost un om al rugăciunii.

Cel mai mult citea Psaltirea, pe care o purta de mic cu sine şi, păscând vitele părinţilor săi pe munte, citea mereu psalmii lui David, până i-a deprins pe de rost.
Spuneau ucenicii săi că Moşul Gheorghe a plecat închinător pe la mănăstiri şi schituri.

Îmbrăcat cu cojoc, desculţ, cu capul descoperit, cu Psaltirea sub braţ şi cu toiagul în mână, mergea pe jos din sat în sat, din mănăstire în mănăstire, rostind rugăciunea lui Iisus şi psalmii lui David.
Aşa s-a nevoit bătrânul Gheorghe Lazăr trei ani de zile, străbătând Transilvania şi Muntenia, rugându-se prin biserici şi mănăstiri, ca un adevărat pelerin al Bisericii noastre Ortodoxe.
După mărturia ucenicilor săi, arhimandritul Mina Prodan şi protosinghelul Damaschin Trofin din Mănăstirea Neamţ, cea mai înaltă rugăciune a bătrânului era cea de noapte, pe care o făcea în biserică.

Timp de peste 30 de ani nu a lipsit niciodată noaptea de la biserică. Intra la ora 11 înainte de miezul nopţii şi ieşea dimineaţa, între orele patru-cinci.

Rugăciunea de foc

Oriunde înnopta, în oraşe, prin sate sau pe la mănăstiri, păstra cu sfinţenie această rânduială.

Aceasta era rugăciunea de foc a bătrânului Gheorghe Lazăr, pe care o săvârşea în taină, neştiut de oameni.
Pe lângă rugăciune şi milostenie, Moşul Gheorghe Lazăr avea şi o mare nevoinţă trupească.

Vară şi iarnă umbla desculţ şi descoperit, oricât de cald sau de ger ar fi fost. Iarna ieşeau aburi de pe creştetul său, iar zăpada şi gheaţa i se topeau sub tălpi, încât toţi se minunau de aceasta şi slăveau pe Dumnezeu.

Spuneau părinţii care l-au cunoscut şi bătrânii oraşului că Moşul Gheorghe nu a fost niciodată bolnav.
Cunoscându-şi sfârşitul, Moşul Gheorghe Lazăr s-a săvârşit cu pace în chilia lui, la 15 august 1916, şi, petrecut de mii de credincioşi, a fost îngropat în cimitirul oraşului, îmbrăcat în cojocul său, cu Psaltirea şi toiagul alături.

În vara anului 1934, osemintele sale au fost aşezate la Mănăstirea Văratec.

Registration

Aici iti poti reseta parola