Moștenirea din domeniul Sănătății lăsată de regimurile burgheze Republicii Populare Române

 

În luna iunie 1948, Ministerul Sănătății a făcut recensământul cadrelor sanitare din țară, ca dovadă a „manifestărilor de colaborare și de legătură pe care Partidul Muncitoresc Român le-a stabilit între Ministerul Sănătății și muncitorii sanitari”.

Ministerul Sănătății a constatat că la o populație de 15.872.624 locuitori (numărată la 25 ianuarie 1948) erau în total 10.821 medici (afară de medicii militari), 8.464 bărbați, 2537 femei, repartizați 4.914 în mediul urban, 3828 în București și 20179 în mediul rural.

La cei 1.041.000 locuitori ai Bucureștiului, adică la 6% din populația țării, cifra de 3.828 reprezenta 35,3% din totalul medicilor.

„Acestea sunt date globale, care necesită o serioasă analiză pentru a nu fi induși în eroare, așa cum s-a procedat până acum cu datele statistice în regimurile burgheze, care mascau intenționat cu ajutorul așa numitelor cifre medii tocmai realitățile care nu le conveneau.

Această analiză trebuie să fie bazată în primul rând pe principiul de clasă.

Noi știm că Lenin combătea cu înverșunare aceste cifre medii care ascund în ele tocmai contradicțiile de care suferă societatea capitalistă”, scria, printre multe alte sloganuri comuniste, Dr. Costăchel Octav, secretar general al Ministerului Sănătății în Anuarul Medicilor din Republica Populară Română pe anul 1948.

Exemplul țării socialismului, țara cea mai înaintată…

După care trăgea concluzia: „Datoria lor (a cadrelor medicale – n.red.) ca și datoria noatră este să luăm exemplul țării socialismului, țara cea mai înaintată, țara care trebuie să servească de exemplu tuturor popoarelor lumii, țara în care profesiunea și știința medicală au ajuns la cea mai înaltă dezvoltare.

În aceste condiții, cadrele noastre medicale pot porni cu hotărâre și cu încredere la lupta pentru ridicarea sănătății marilor mase muncitoare și în primul rând al clasei muncitoare, clasa care astăzi, sub conducerea Partidului ei de avangardă ne duce pe drumul socialismului”.

„Schimbările revoluționare apărute în toate domeniile vieții de Stat, în deosebi naționalizarea industriei în sectorul medico-farmaceutic, naționalizarea spitalelor și sanatoriilor particulare și în special reforma învățământului creează noi sarcini, dar în același timp mari posibilități muncii noastre sanitare.

În condițiile noi pe care le trăim, cunoașterea situației sanitare prezintă un important punct de plecare.

Politica sanitară a vechilor regimuri, dacă se poate vorbi de o politică sanitară a lor, a neglijat complet problema unei compoziții și repartiții juste a cadrelor sanitare ca și de altfel sănătatea clasei muncitoare și a țărănimii muncitoare.

Chestiunea celor ce muncesc cu brațul sau cu mintea și chestiunea cadrelor sanitare se situează pe primul plan al preocupărilor actuale ale Ministerului Sănătății.

Anuarul rasist din 1941

Numai cunoașterea cadrelor noastre sanitare și analiza în profunzime a corelațiilor lor statistice ne poate ajuta să formulăm soluții juste.

De la Anuarul rasist din 1941 nu am mai avut nimic, nici un fel de date care să ne ajute în problema cunoașterii medicilor.

Anuarul actual oglindește politica democratică dusă de Guvernul Groza. El este întocmit pe baze statistice, pe principiile democratice, fără deosebire de rasă sau sex.

Anuarul actual ne dă o situație exactă a medicilor noștri ca număr și specialitate, însoțită de o analiză critică a situației cadrelor medicale pe care le moștenim și trasează sarcinile ce trebuiesc îndeplinite pentru a face cotitura necesară în această problemă”, scria și ministrul Sănătății, Prof. dr. Mârza D. Vasile, în Cuvântul înainte al aceluiași Anuar.