Morfinomana cu picior de lemn din portul Constanța

 

Sub titlul „Sezonul tragic”, Ion Zăbavă publica în Realitatea Ilustrată din 20 iulie 1933 mai multe povestioare de pe litoralul românesc, dintre care una o redăm în grafia originală mai departe:

În tavernele din port, o lume foarte interesantă, de marinari, pungaşi, femei de stradă.

O armonică obosită geme un tango şi, în cercul de lumină murdară, a lămpii de petrol agăţată de tavan, se dansează.

La mese, femei fardate fumează, istovite de dans și de alcooluri corosive; te privesc cu ochii aproape închişi, în orbitele adâncite şi vinete, ca tumefiate după două lovituri de box în ochi.

M’a adus aci un prieten, un gazetar, ca să-mi arate „câteva exemplare unice”.

În faţa noastră, ochii mici ai unei femei de la masa vecină, ne fixează printre genele încărcate de fard negru, ca niște antene de insectă pline de un polen murdar gras.

Femeea e vopsită violent; tipul curtezanei de cea mai suspectă speță. Prietenul meu mi-o arată discret, cu un gest din ochi. Femeea ne-a surprins privirile şi pe bazele ei ce strălucesc de alifie roşie, se deschide un surâs mai degrabă de batjocură, decât de graţie.

Cu un gest moale, îşi caută poşeta. Îi urmărim, mecanic, gesturile, traectoria scânteetoare a zecilor de brăţări eftine prin aer.

Femeea scoate din poşetă o sticluţă minusculă, îi scoate dopul şi, ţinând sticluţa cu gâtul in jos, îşi ciocăneşte cu ea genunchiul, ce-i ese, în ciorap compact, din rochiţă; se aude un sunet sec, ce surprinde violent: nenorocita are un picior de lemn!

— Ce vrea? întreb pe prietenul meu. Vrea să ne arate că are un picior de lemn?

— Nu. Vrea să ne arate că nu mai mai are nici o picătură de morfină, în sticluţă, şi ne cere nouă, fiindcă îşi închipue că suntem traficanţi de stupefiante, din cei cari mişună prin aceste locuri…

Şi-mi povesti că femeea aceasta este o morfinomană atât de pasionată, încât „îşi face injecţii chiar şi în… piciorul de lemn”… Sorbi din paharul de alcool verzui şi urmă:

— Povestea acestei femei, e încă un din acele tragedii înfiorătoare, cum numai pe mare se pot petrece…