Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Mondialul de fotbal feminin, momente istorice
Articole online

Mondialul de fotbal feminin, momente istorice

Mondialul de fotbal feminin, momente istorice

Australia și Noua Zeelandă au fost desemnate să găzduiască acest turneu final. Spania și SUA sunt văzute de specialiști ca fiind favoritele să ridice trofeul suprem.

Fotbalul feminin s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani și este pe o pantă ascendentă în ceea ce privește popularitatea. Asta se întâmplă și datorită unor momente extraordinare care au fost la Campionatele Mondiale, iar în cele ce urmează vei găsi un top al acestora.

7. Michelle Akers la Campionatul Mondial din 1991

Prima ediție al unui Campionat Mondial de fotbal feminin a fost în acel an, 1991. Michelle Akers avea să facă un turneu final incredibil și să intre în istorie. Ea a fost una dintre cele mai bune jucătoare de fotbal feminim care a evoluat în anii ’90.

La acest Mondial avea să înscrie nu mai puțin de 10 goluri, iar asta însemna peste 10% din totalul de goluri marcate în întreaga competiție. De 5 ori a înscris în sferturile de finală când SUA a învins Taipeiul Chinez după un neverosimil 7-0.

Deși aceea a fost doar prima ediție de Campionat Mondial, recordul ei de 10 goluri marcate încă dăinuie și în momentul de față. FIFA a desemnat-o în 2002 ca fiind Cea mai bună jucătoare de fotbal a secolului.

6. Parcursul fără gol primit al Germaniei din 2007

Germania era văzută ca fiind printre favoritele de la Campionatul Mondial din 2007. Și nu avea să dezamăgească pentru că singurul pas greșit pe care l-au făcut la acest turneu final a fost un rezultat de egalitate, 0-0 cu Anglia în faza grupelor.

În rest, victorii pe bandă rulantă, fără prea mari probleme. Urma în finală Brazilia, care marcase deja de 17 ori la acest turneu final și care o avea pe celebra Marta, care înscria din orice poziție.

Să știi că pe această pagină găsești bonus de bun venit fără depunere dacă vrei să pariezi fotbal feminin, masculin sau pe alte sporturi. Revenind, defensiva Germaniei a fost impenetrabilă atunci, iar la final scorul a fost 2-0 și astfel Germania a devenit campioană mondială.

5. Finala dramatică din 2003

Germania avea să câștige prima Cupa Mondială la fotbal feminin în anul 2003. Asta nu se întâmpla oricum, ci după o finală extrem de dramatică.

Suedeza Hanna Ljungberg debloca tabela în minutul 41 și stabilea scorul primei reprize, 1-0 în favoarea scandinavelor care intrau la cabine încrezătoare.

Imediat însă după reluarea meciului, Maren Meinert aducea egalarea, iar tabela a rămas de neclintit până la finalul reprizei. Urmau două reprize a câte 15 minute de prelungiri, iar pe atunci era încă valabilă regula Golului de Aur.

Rezerva Nia Kunzer reușea să marcheze în minutul 98 printr-o lovitură de cap și astfel Germania câștiga pentru prima oară în istorie Cupa Mondială la fotbal feminin. A fost ultima ediție a unui astfel de turneu final în care s-a mai aplicat regula Golului de Aur într-o finală.

4. Marta face un meci incredibil cu SUA în 2007

Marta este considerată de mulți specialiști ca fiind cea mai bună jucătoare de fotbal din istorie. Prestația ei din semifinala cu SUA de la Mondialul din 2007 a contribuit foarte mult la asta. Ea reușea în acea partida să înscrie de 2 ori și să ofere și o pasă de gol în victoria Braziliei cu 4-0.

Erau momente în joc când în jurul ei erau 3 sau chiar 4 americance și cu toate astea nu reușeau să îi facă față. În minutul 79 reușea să marcheze un gol incredibil. A primit mingea fiind cu spatele la o apărătoare adversă de care a trecut cu un superb dribling cu călcâiul.

După aceea a mai trecut foarte frumos de o altă americancă și a trimis mingea în plasa porții naționalei SUA. Este unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria fotbalului și aici îl luăm în calcul și pe cel masculin și de aceea merită să fie în acest top.

3. Japonia la Campionatul Mondial din 2011

Selecționata niponă devenea prima campioană mondială din Asia și asta la turneul final din 2011. Asta se întâmplă însă într-un moment greu pentru japonezi care tocmai trecuseră printr-un cutrem devastator.

Așteptările nu erau foarte mari de la naționala Japoniei dat fiind faptul că la precedentele 3 turnee finale nici nu trecuse de faza grupelor. În grupe câștigă cu Noua Zeelandă și Mexic, dar pierde în fața Angliei, însă reușește să meargă în faza eliminatorie.

Trece mai apoi dramatic de Germania cu 1-0 și mai apoi în semifinală o face mai lejer, cu 3-1 împotriva Suediei. Finala a fost incredibilă pentru că niponele s-au impus la penalty-uri în fața marelor favorite din SUA.

2. Tripla lui Carli Lloyd din finala Mondialului din 2015

Sunt doar 3 persoane care au marcat un hat-trick într-o finală de Campionat Mondial de fotbal. Este vorba despre Geoff Hurst, Kylian Mbappe și Carli Lloyd. Doar americanca se poate laudă însă că a reușit această performanță în doar 16 minute.

Ea a înscris de 3 ori în finala Mondialului din 2015, când SUA a trecut de Japonia cu scorul de 5-2. Americancele își cam asiguraseră victoria după ce încă din minutul 14 conduceau cu 3-0. Însă Carli Lloyd a vrut ca soarta partidei să fie și mai clară de atât.

A recuperat o minge în propria jumătate de teren și de la mijlocul terenului a trimis un lob superb, peste portărița niponă. Putem spune că a fost un gol incredibil, care a consființit un hat-trick care cel mai probabil va rămâne pentru multă vreme în istorie.

1. Momentul lui Brandi Chastain din 1999

În 1999 selecționata SUA câștiga Cupa Mondială pe teren propriu după ce învingea China la lovituri de departajare. S-a ajuns aici pentru că pe parcursul celor 120 de minute jucate niciuna dintre cele două echipe nu a reușit să marcheze.

Brandi Chastain trebuia să execute penalty-ul decisiv și emoțiile erau la cele mai înalte cote. Reușește să transforme și astfel naționala sa câștigă mult-râvnitul trofeu. Ea însă rămâne în istorie și pentru alt moment din această finală.

După ce a adus victoria Statelor Unite ale Americii în această finală, ea a avut o celebrare care făcea înconjurul lumii. Și-a sfâșiat tricoul și a alergat pe gazon doar în sutien, iar această imagine cu ea a ajuns până și pe coperta celebrei reviste Sports Illustrated.

Registration

Aici iti poti reseta parola