Este interesant de notat că poporul francez a votat într-un referendum pentru a-l declara pe Napoleon Împărat.
Motivul pentru asta a fost prestigiul pe care titlul imperial îl avea în Europa, printre țările care erau aproape toate monarhii, scrie history.info.
Mantie de 40 de kilograme
Tot ce a ținut de ceremonial – coroană, sceptru, sabie – a fost pregătit cu mare grijă pentru încoronare.
De exemplu, mantia Împăratului de la încoronare, făcută din catifea, cântărea circa 40 de kilograme, și a fost purtată de patru însoțitori de-ai Împăratului, scrie history.info.
”Napoleon s-a ambiţionat, pentru renaşterea tradiţiei imperiale, să-l aducă pe Papă în capitală. Pius al VII-lea a acceptat, în speranţa că va obţine anumite concesii privind articolele organice”, arată istoricul francez Jean Tulard în lucrarea sa ”Napoleon” (publicată în traducere la Editura Compania, Bucureşti, 2000), notează agerpres.ro.
Ceremonie fastuoasă
La 2 decembrie 1804, la Nôtre Dame, s-a desfăşurat, în prezenţa corpului diplomatic, a curţii, a adunărilor şi a reprezentanţilor oraşelor, o ceremonie fastuoasă, care a fost imortalizată ulterior de pictorul Jaques-Louis David.
În ampla sa lucrare ”Napoleon Bonaparte” (publicată în traducere la Editura Politică, Bucureşti, 1970), scriitorul francez André Castelot descrie astfel momentul încoronării lui Napoleon I: ”Clipa solemnă a sosit. Toate privirile se îndreptară spre perna de catifea purpurie. Napoleon întinse mâna, apucă coroana de aur, care scânteia, întoarse cu dezinvoltură spatele Papei, privi mulţimea care îşi ţinea respiraţia şi îşi puse liniştit coroana pe cap… Cel mai uluitor destin al istoriei îşi urmează drumul: fostul cadet Napoleone Buonaparte, generalul Bonaparte, consulul pe viaţă al republicii, a devenit Împăratul Napoleon I”.
Apoi Împăratul Napoleon I a încoronat-o şi pe soţia sa, Joséphine.
Jurământul
După ce Papa Pius al VII-lea s-a retras, a venit momentul jurământului. ”Era o compensare a ceremoniei, indispensabilă pentru liniştirea scrupulelor foştilor revoluţionari, era momentul în care se pecetluia în mod solemn alianţa dintre Napoleon şi notabilităţi” (Jean Tulard, ”Napoleon”, Editura Compania).
Astfel, Napoleon I a rostit următoarele cuvinte: ”Jur să menţin integritatea teritoriului Republicii, să respect legile Concordatului şi ale libertăţii cultelor şi să fac ca ele să fie respectate; jur să respect egalitatea în drepturi, libertatea politică şi civilă, irevocabilitatea vânzărilor bunurilor naţionale şi să fac ca ele să fie respectate; jur să nu măresc niciun impozit şi să nu stabilesc nicio taxă decât în virtutea legii, să menţin instituţia Legiunii de Onoare, să guvernez exclusiv în vederea interesului, fericirii şi gloriei poporului francez”.
Abdicarea
Napoleon I a fost nevoit să abdice la 6 aprilie 1814, la Fontainebleau, fiind exilat apoi pe Insula Elba din Marea Mediterană, pe tronul Franţei urcând atunci Ludovic al XVIII-lea (1814-1824).
Însă Napoleon I va reuşi să părăsească Insula Elba şi să revină în Franţa.
Astfel, la 1 martie 1815, el a debarcat în Golful Juan, moment ce marchează începutul celor „100 de zile” (1 martie-22 iunie 1815), iar la 20 martie a intrat în Paris.
După formarea, la 25 martie 1815, a celei de-a VII-a Coaliţii antifranceze (Rusia, Anglia, Austria, Prusia), la 18 iunie 1815 a avut loc celebra bătălie de la Waterloo în care armata franceză comandată de Napoleon I a fost înfrântă de armata anglo-prusiană comandată de Wellington şi Blücher.
A doua oară
La 22 iunie 1815 Napoleon I a fost silit să abdice pentru a doua oară.
A fost exilat pe Insula Sfânta Elena, din Oceanul Atlantic, unde a murit la 5 mai 1821.
În 1840, rămăşiţele pământeşti ale lui Napoleon Bonaparte au fost aduse cu o fregată în Franţa şi depuse, la 15 iulie 1840, într-un cadru solemn, la Domul Invalizilor din Paris.
